Exclusiv! Câștigătorul ”X Factor” s-a însurat și va deveni tată de fată într-o lună
Schimbări mari în viața lui Tudor Turcu. Câștigătorul X Factor 2012 s-a căsătorit săptămâna aceasta și urmează să de vină tată în octombrie. Iubita sa va aduce pe lume primul lor copil, o fetiță.
La 35 de ani, Turdor Turcu, ardeleanul cu voce specială care a câștigat ediția a doua a X Factor România, va deveni tată. De ceva timp, solistul trăiește o poveste frumoasă de dragoste cu Cătălina, o tânără pe care a luat-o de soție zilele trecute.
”Sunt împlinit și fericit, curajos, absolut orice. Am făcut săptămâna aceasta cununia civilă. De când m-am așezat, lucrez în liniște, cu spor, în momentul de față am cinci piese pe care le-am făcut într-o lună și jumătate”, a declarat Tudor Turcu în exculsivitate pentru Click!
Iar din octombrie, lucrurile se vor schimba și mai mult, pentru că artistul va deveni tătic. ”Voi fi tată de fată, așa se vede la ecograf. Îi place foarte mult muzica, reacționează pe rock. Mami se simte foarte bine, e o sarcină ușoară. Ne-am gândit la mai multe nume, dar vom alege atunci când va veni pe lume. Sigur o să fie un nume de sfânt”, ne-a mai mărturisit viitorul tătic.