EXCLUSIV Cum l-a convins fiica pe Minune să-l accepte pe Franco

Ultima actualizare:

    Franco si Carmen Simionescu, fiica lui Adi MinuneFoto: Arhiva personală
Franco si Carmen Simionescu, fiica lui Adi MinuneFoto: Arhiva personală

Fiica lui Adrian Minune i-a dat palpitaţii serioase tatălui ei când a fugit în urmă cu patru luni de acasă cu iubitul ei, Franco.

După lungi necogieri, Carmen s-a întors acasă la părinţi, iar manelistul a învăţat să îl accepte pe Franco, mai ales când a realizat că fiica lui nu se va lăsa de şcoală şi muzică de dragul iubitului.

"Într-un sfârşit a ajuns la concluzia că pot merge mai departe cu decizia mea, că nu voi renunţa la şcoala şi la muzica. Franco l-a convins pe tata prin personalitatea lui, lucrurile au venit de la sine, foarte natural. Am făcut-o din dragoste, nu mi l-a impus nimeni, ceea ce simte inima, nu trebuie să regrete creierul", a declarat Carmen, invitată în platoul emisiunii Click!, de la Prima TV. 

Carmen, în platou Click!
Carmen, în platou Click!

Ba chiar, cei doi s-au mutat împreună şi se gospodăresc cum ştiu ei mai bine: "Stăm împreună, e mai bine pentru ai lui şi pentru ai mei. Stăm împreună de două luni. Sigur că mă văd cu el în viitor, dar e prea devreme să ştiu dacă voi rămâne cu el toată viaţa. Eu nu ştiu să gătesc chestii complicate, el face multe". 

Carmen însă se concentrează pe muzică şi munceşte mult pentru a-şi face un nume în domeniu. Ca şi Betty Salam, cu care e bună prietenă, fiica lui Minune nu vrea însă să audă de manele şi nu ar cânta aşa ceva niciodată, deşi ar ajuta-o să facă bani. 

"Nu, eu nu o să merg niciodată pe direcţia asta. Nu e stilul meu, nu pot. Dacă aş putea, aş face-o cu mare plăcere, e o meserie bănoasă. Trebuie să te naşti cu stilul ăsta. Sunt inflexiuni care nu sunt explicate tehnic", a mai spus Carmen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net