EXCLUSIV Noii Cârcotaşi dau totul din casă. Surprize mari săptămâna viitoare
Emoţii miercuri seara, la prima ediţie din acest sezon al "Cronii Cârcotaşilor": Alex Bogdan şi Ioana Petric au stat la pupitrul emisiunii, ca noi prezentatori ai emisiunii.
Cei doi au fost invitaţi în platoul emisiunii Click! de la Prima TV, unde au vorbit despre noul lor rol, dar şi cum s-au simţit în faţa camerei.
"Cum să fie, a fost o chestie nouă, am avut emoţii mari, nu am dormit două săptămâni, dar a ieşit bine. Noi am venit să îngropăm emisiunea", a spus Ioana răzând.
Alex a continuat să glumească pe tema faptului că lumea nu îi place: "Am urmărit reacţiile de pe Facebook, care erau «Nuuu Ioana, în niciun caz Alex»".
În schimb, prezentatorul Alex Constantin le-a citit mai multe reacţii ale celor bucuroşi că Ioana şi Alex au venit la Cronică: "Sunteţi modeşti voi, aţi găsit un comentariu negativ".
Jumătatea masculină de la Cronică, Alex, a recunoscut că e o responsabilitate mare să prezinţi Cronica, o emisiune cu vechime şi îndrăgită de atât de multă lume.
"La fiecare început e o zonă de timidate, e o responsabilitate, trebuie să o luăm pas cu pas, eu şi Ioana parcă ne ştim de mult timp. Chiar dacă facem gafe sau ne înjură lumea, noi mergem înainte. Orice s-ar întâmpla, tot ar fi fost hateri", a spus el, iar prezentatorul Click! l-a asigurat că totul a fost perfect: "Emisiunea a fost foarte bună, au fost reacţii foarte bune, sunt mereu oameni care comentează", a subliniat Alex.
Însă, la finalul interviului, cei doi au făcut o dezvăluire care i-a lăsat muţi pe Alex Constantin şi pe Diana Bart.
"De săptămâna viitoare, adevăraţii prezentatori vor veni la Cronică. Noi am fost o farsă, nu pot să dau nume. Au multe vocale în nume. Unul e coleg cu noi, unul va fi coleg. Împreună au aproape cinci milioane de likeuri pe Facebook", a dezvăluit Alex, care a subliniat însă că el şi Ioana vor rămâne la Cronică.