EXCLUSIV Surorile Gabor s-au reunit pe Litoral înainte de parastasul părinților. Le așteaptă un weekend trist la Bacău
După mai bine de un an, Ramona Gabor (32 de ani) a ajuns din nou în România. Bruneta a poposit direct în stațiunea Mamaia unde a așteptat-o sora mai mare Alina. Apoi, au plecat spre Bacău unde sâmbătă pregătesc parastasul părinților.
La începutul săptămânii, Ramona Gabor a plecat din Dubai, orașul care o găzduiește de aproape zece ani, și a revenit în țara natală. Îi era dor de sora ei mai mare, Alina, de cei doi nepoți, dar mai ales a venit cu un scop precis, întrucât se împlinesc 7 ani de la decesul mamei lor, Veronica Bulai, dar și o lună de la cel al tatălui lor, Emil Gabor.
Ramona și-a dat întâlnire cu sora și familia acesteia la mare, unde au petrecut o mini-vacanță. Fotoreporterii Click! le-au surprins pe surorile Monicăi Gabor, în nordul stațiunii Mamaia, la piscina din cadrul hotelului în care erau cazate. Ramona și-a etalat formele sexy într-un costum de baie din două piese, care i-a pus în evidență sânii și picioarele lungi.
Sâmbătă va organiza parastasul părinților
S-a bronzat sub privirile bărbaților din jur, apoi s-a bălăcit în piscină. "Ramona a fost fericită că și-a revăzut familia. Până acum a stat în Dubai, a vorbit cu surorile ei pe video call, însă a avut emoții când a revăzut-o pe Alina și pe nepoței", au spus surse din anturajul Ramonei Gabor. Timpul șederii este limitat, săptămâna viitoare senzuala brunetă se va întoarce în Dubai. Sâmbătă va organiza parastasul părinților. Veronica Bulai a murit pe 22 august 2013, în timp ce se afla într-o excursie în zona localităţii Polovragi. Pe drumul forestier de pe Cheile Olteţului, o bucată de stâncă a lovit-o mortal, în cap. Iar Emil Gabor a murit luna trecută, în urma unui infarct. Din cauza restricțiilor, Ramona nu a ajuns la înmormântare, la fel cum acum Monica nu poate ajunge la parastas, fiind în SUA, la mii de km depărtare.
Citește și:
Cum au rămas orfane surorile Gabor. Părinții lor au avut un sfârșit cumplit!
A murit tatăl Monicăi Gabor. Emil Gabor a făcut infarct și a fost deja înmormântat