Finala „Românii au talent”: Cum a reuşit «Speed Cubing» să facă bani din joacă EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Speedcubing au câştigat al cincilea sezon "Românii au talent"Foto: ProTV
Speedcubing au câştigat al cincilea sezon "Românii au talent"Foto: ProTV

Noapte incendiară la finala „Românii au talent”. Trei tineri excepţionali au dat gata publicul şi juraţii cu binecunoscutul cub Rubik şi au câştigat premiul de 120.000 de euro. Click! vă spune ce vor să facă cu banii câştigaţi Martin (12 ani), Flavian (17 ani) şi Cristian (20 de ani).

„Românii au talent” a ajuns la final, vineri noapte, iar învingătorii sezonului cinci au demonstrat că matematica, arta şi spectacolul merg mână în mână. Cei trei băieţi de la Speedcubing au ridicat publicul şi juriul în picioare şi au adunat cele mai multe voturi ale telespectatorilor, astfel că premiul de 120.000 de euro a ajuns la ei. Vor împărţi banii frăţeşte, câte 40.000 de euro fiecare.

Finala „Românii au talent”: Ce vor face cu banii

Click! a aflat ce au de gând să facă cu banii. „Cu premiul pe care l-am câştigat aş vrea să cumpăr o casă pentru mine şi părinţii mei, ar fi cadoul ideal pentru noi. Ei s-au sacrificat pentru mine şi au investit în viitorul meu. Au venit din Sineşti ca să stea cu chirie în Bucureşti să-mi ofere mie ce am nevoie”, ne-a mărturisit Cristian Antoniu Leana (20 de ani). Şi Martin Fronescu (12 ani), din Bucureşti, spune că el şi părinţii lui îşi vor cumpăra o locuinţă. Martin povesteşte că s-a întâlnit cu cei doi colegi de „trupă”  la o competiţie.

„Fiind cei mai buni din ţară, am hotărât să formăm o echipă”, explică puştiul cum au ajuns să facă spectacol împreună la „Românii au talent”. Flavian Glonţ (17 ani), din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, a plâns când a aflat că au câştigat premiul cel mare. Şi asta, pentru că a realizat că îşi va vedea visul cu ochii: mama sa se va întoarce în ţară, ea aflându-se acum la muncă în Spania, alături de soţul său.

„Banii, în primul rând, îi voi folosi ca să se întoarcă mama în ţară, iar ce va rămâne voi investi în viitorul şi educaţia mea. O să donez şi nişte bani, pentru că ştiu că sunt unii care chiar au nevoie”, a mărturisit Flavian.

Juraţii şi prezentatorii s-au fotografiat cu un  tort ornat cu mici figurine care-i reprezentau
Juraţii şi prezentatorii s-au fotografiat cu un tort ornat cu mici figurine care-i reprezentau

În marea finală a emisiunii „Românii au talent”, cei trei băieţi au prezentat un număr inedit de rezolvare a cubului Rubik. Ei au făcut câte un cub în timp ce erau legaţi la ochi. La finalul numărului au pregătit şi o surpriză: au prezentat portretele prezentatorilor show-ului, Smiley şi Pavel Bartoş, pe care le-au realizat dintr-un singur strat de cuburi Rubik. Pe următoarele două locuri în finala „Românii au talent” s-au situat, în ordine, dansatorul de breakdance Bogdan Bolohan şi trupa „The Beat”.

Flavian Glonţ

Flavian Glonţ are 17 ani şi este elev în clasa a X-a. S-a născut la Târgovişte şi, în prezent, locuieşte în Câmpulung-Muscel. A descoperit cubul Rubik la vârsta de 13 ani şi jumătate, într-o pungă cu pufuleţi şi surprize. În 2012, a participat la prima sa competiţie în domeniu, unde s-a clasat pe locul şase. Flavian deţine recordul naţional la cea mai rapidă rezolvare: 9,28 de secunde. „Sunt hotărât ca la facultate să merg în domeniul IT (Politehnica/ Universitatea de informatică) sau arhitectura, datorită dezvoltării viziunii în spaţiu”, mai spune Flavian.

Martin Fronescu

Martin Fronescu (12 ani) este din Bucureşti şi este elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 81. Materia lui preferată este matematica, fiind olimpic. El a descoperit pasiunea pentru cubul Rubik, în 2012, după ce a primit unul de Sfântul Nicolae. În noiembrie 2013, Martin a participat la prima competiţie de speedcubing, clasându-se pe locul al doilea, la cubul 2x2, şi pe locul al cincilea, la cubul 3x3. La următoarea competiţie la care a participat s-a situat în top 3 la cinci probe.

Cristian Leana

Cristian Leana (20 de ani), din Bucureşti, şi-a descoperit pasiunea pentru cubul Rubik într-o excursie în Croaţia, în clasa a IX-a. Un coleg de-al lui a venit în acea excursie cu un cub Rubik, cu care s-a tot jucat în autocar. „Am fost surprins să văd că a reuşit să îl rezolve, aşa că i l-am tot amestecat în speranţa că nu va putea să-l mai facă, dar nu s-a întâmplat asta. Mi-a zis că sunt metode şi algoritmi de rezolvare, iar că aceştia au o logică”, spune Cristian. Între timp, el a absolvit liceul şi, în prezent, este în anul al doilea la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Finala „Românii au talent”: El a câştigat premiul de originalitate

Cosmin Cioca, de 14 ani, din Drobeta Turnu-Severin, a câştigat premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro, în finala „Românii au talent”. Puştiul a interpretat „Badinerie”, de Johann Sebastian Bach, într-o manieră inedită de beatbox şi flaut. Viaţa muzicală a lui Cosmin a început în clasa a V-a, când părinţii lui au vrut să-l înscrie la şcoala de muzică din Drobeta-Turnu-Severin, la clasa de pian. Din cauză că nu mai erau locuri libere, a început să studieze flautul. 

Cubul Rubik, cea mai vândută jucărie din lume

Cubul lui Rubik este un joc problemă de tip puzzle inventat în anul 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. Este considerată a fi cea mai bine vândută jucărie din lume, cu peste 300.000.000 de cuburi vândute în lume până în 2005. În România, preţul unui cub Rubik variază între 6 şi 50 de lei. Într-un cub Rubik clasic, fiecare din cele şase feţe este acoperită cu nouă etichete, colorate în una din şase culori (în mod tradiţional alb, galben, portocaliu, roşu, albastru şi verde). Un mecanism de pivoţi permite rotirea independentă a fiecărei feţe, şi astfel amestecarea culorilor. Pentru rezolvarea jocului, fiecare faţă trebuie să aibă o singură culoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net