Florin Salam, audiat de DIICOT. Este implicat într-un dosar de proxenetism
Florin Salam a dat astăzi ochii cu procurorii. A fost chemat la DIICOT pentru a fi audiat într-un dosar de proxenetism. Se pare că acesta cunoaște mai multe aspecte despre cum clanul Butoane a făcut averi de pe urma fetelor trimise în Germania ”la produs”.
Manelistul are calitatea de martor în dosar și a venit astăzi însoțit de avocatul său. După mai puțin de o oră a ieșit din sediul DIICOT, dar nu a dorit să vorbească cu jurnaliștii.
Anchetatorii spun că acesta ar fi beneficiat de serviciile prostituatelor și apare în stenogramele din dosarul de camătă, şantaj, proxenetism şi organizare ilegală de jocuri de noroc, în care sunt implicați membrii clanului Butoane, din Giurgiu, care ar fi făcut averi de pe urma prostituatelor. Proxenetul Dan Dumitru plasa tinere atât în țară, cât și în străinătate și a fost interceptat pe 17 mai 2017 în timp ce-i dădea indicații unei fete.
”Te îmbraci frumos, sexi aşa cu găoaza aia și te duci la hotel”. Femeia urma să se întâlnească la Craiova cu nașul său Florin Salam.
Dosarul este început în urmă cu doi ani, iar anul trecut, pe 4 octombrie, au avut loc percheziții și rețineri în rândul clanului.16 inși au fost arestați, alți trei au fost puși sub control judiciar, iar liderul grupării s-a predat după ce a încercat să dispară.
Vorbim despre Octavian Grecu,vechi cămatar și expert în barbut și poker, recunoscut chiar și de polițiști.
Florin Salam are patru copii, iar frumoasa lui soție, Roxana, este însărcinată și îl face tată pentru a cincea oară. Cântărețul mai are doi moștenitori din prima căsătorie.