FOTO EXCLUSIV Hrebe-tatăl, închis în vilă, alături de fiul său. Săracii penali, în ce palate de lux sunt arestaţi!

Ultima actualizare:
Domeniul lui Alin Ionescu și al Cristinei Spătar se întinde pe trei străzi
Domeniul lui Alin Ionescu și al Cristinei Spătar se întinde pe trei străzi

Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, a scăpat de arest preventiv, după ce magistraţii au stabilit, ieri, să fie plasat în arest la domiciliu. O veste excelentă pentru politician, care din celula de la Penitenciarul Rahova a ajuns în somptuoasa vilă pe care o deţine în buricul Capitalei. Aici, şi-a regăsit fiul, arestat şi el la domiciliu.

În 29 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc (62 de ani) a fost arestat preventiv în dosarul retrocedării ilegale de păduri, în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional. Un timp a stat în arestul Poliţiei Capitalei, apoi a fost transferat la Penitenciarul Rahova. Condiţii de neimaginat pentru politicianul care ar fi pus umărul la retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău! Mai ales că era obişnuit cu luxul de acasă. Şi nu vorbim de orice casă, ci de o ditamai vila pe strada General Dona, în centrul Capitalei. De ieri, fostul deputat s-a întors în puful locuinţei sale, unde l-a reîntâlnit pe fiul său, Andrei (30 de ani), arestat şi el la domiciliu, după două luni de arest preventiv. Andrei a a fost închis, după ce tatăl lui l-a implicat în afacerea cu retrocedări ilegale de păduri. El ar fi acceptat să primească pe numele lui 12.000 de hectare de pădure, ce reprezentau şpaga pentru tatăl său. Acum, amândoi se pot bucura de confortul vilei pe care o deţin în Bucureşti, urmând ca zilele pe care le petrec la domiciliu să fie scăzute dintr-o eventuală pedeapsă cu închisoarea.

Soțul Cristinei Spătar, arestat într-un palat

Omul de afaceri Alin Ionescu (35 de ani), soțul cântăreței Cristina Spătar (42 de ani), a fost arestat în octombrie 2014, pentru o evaziune fiscală de 10 milioane de euro. În 24 februarie, el a fost plasat, însă, în arest la domiciliu. Și ce mai domiciliu! Un adevărat palat, care, după cum spunea Cristina, se întinde pe trei străzi. Asta înseamnă că Alin Ionescu are destul loc să se plimbe, cât timp nu va avea voie să părăsească domeniul pe care îl deține în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, județul Dâmbovița.

Aici este obligat să stea Georgică Cornu

Omul de afaceri Georgică Cornu (59 de ani), cunoscut mai mult datorită relației pe care o are cu prezentatoarea tv Marina Almășan (48 de ani), se află, din 12 martie, în arest la domiciliu. Acesta a fost, inițial, reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de 9 milioane de euro. După două nopți petrecute în spatele gratiilor, magistrații au decis să-l închidă în casă. Mai exact, în vila sa din Timișoara.

Omul de afaceri nu are voie să părăsească vila din Timișoara
Omul de afaceri nu are voie să părăsească vila din Timișoara

Elena Udrea, în arest de trei săptămâni

Elena Udrea a apărut, joi, la DNA cu o nouă coafură
Elena Udrea a apărut, joi, la DNA cu o nouă coafură

Aflată în arestul Poliției Capitalei din 25 februarie, Elena Udrea (41 de ani) a avut, ieri, o zi specială, întrucât a fost vizitată atât de mama ei, cât și de prietena ei Ruxandra Dragomir. Dacă mama sa a venit încărcată cu sacoșe, fosta tenismenă i-a adus un buchet de lalele, spunând că „îi plac foarte mult”. La ieșirea din sediul arestului, Dragomir a spus că prietena ei este optimistă. „Eu tot timpul mă aştept să o găsesc altfel, poate puţin tristă, dar nu este cazul”, a precizat Ruxandra Dragomir. În ceea ce priveşte confruntările Elenei Udrea cu denunţătorii săi, care au avut loc joi la DNA, Dragomir a spus că denunţurile au fost demontate. În 26 martie, mandatul de arestare al lui Udrea va expira, iar procurorii vor decide dacă cer prelungirea acestuia sau nu. Udrea este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul „Gala Bute”.

Denunțătorul Ștefan Lungu, acasă, la Corbeanca

Consilier personal al fostului ministru Elena Udrea, Ștefan Lungu (38 de ani), este și el judecat în dosarul „Gala Bute”. Spre deosebire de fosta sa șefă, Lungu, soțul prezentatoarei tv Anca Lungu, este arestat la domiciliu din 4 februarie, întrucât a colaborat cu anchetatorii şi a spus ce l-ar fi pus Elena Udrea să facă în cazul organizării Galei Bute. Așadar, Lungu nu are voie să părăsească confortul vilei sale SF, din Corbeanca, județul Ilfov.

Lungu a colaborat cu anchetatorii
Lungu a colaborat cu anchetatorii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
 "Când n-o să mai am emoții, o să mă las de televiziune", ne-a spus Dan Negru
BeFunky collage jpg
image png
2 john malkovich in rolul lui sergiu celibidache in cravata galbena de serge celibidachi jpg jpeg
Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoană jpeg
Banner Anamaria Prodan
g cristea facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net