Fraţi de cruce în afara scenei, rivali de temut pentru 100.000 €
“Avem acelaşi sânge în vine şi fraţi vom fi, dar premiul nu-l vom împărţi”. Aşa ar putea adapta Michel Kotcha şi Tobi Ibitoye celebrul refren cântat de trupa B.U.G. Show-ul “Vocea României” (PRO TV) i-a împrietenit la cataramă, au multe în comun, dar lupta pentru glorie şi bani se anunţă aprigă între ei.
Vineri vom avea parte de o finală inedită la “Vocea României”. Un ivorian (Michel Kotcha) şi un nigerian (Tobi Ibitoye), antrenaţi de un piteştean (Smiley), se vor duela cu puştiul Tomi Weissbuch (18 ani) şi cu experimentata Cristina Bălan (35 de ani) pentru premiul de 100.000 de euro.
Cei doi concurenţi de culoare, ambii din echipa lui Smiley, par una şi aceeaşi persoană, căci au atâtea în comun, încât cu greu îi deosebeşti: amândoi sunt studenţi, ambii vin de pe Continentul Negru, au vârste apropiate, sunt pasionaţi de muzică şi înnebuniţi după sarmale.
Mai mult, Michel Kotcha (23 de ani), originar din Coasta de Fildeş (Africa de Vest), şi Tobi Ibitoye (22 de ani), născut în Nigeria (Africa Occidentală), sunt ca fraţii, fiind mai mereu împreună, alături de antrenorul Smiley, la repetiţii. Pe reţelele de socializare fac schimb de glume şi de bancuri, de reţete culinare africane sau îşi împărtăşesc poze din ţările de baştină, pentru a-şi mai alina dorul de familiile aflate departe.Şi chiar dacă muzica este microbul lor, cei doi băieţi nu şi-au neglijat studiile, ba chiar au gânduri mari. Michel studiază la master Managementul Sistemelor Energetice, în cadrul Universităţii Bucureşti, asta după ce a absolvit cu brio Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, iar Tobi este student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biochimie şi visează să facă un master în Neurologie. Rămâne de văzut dacă vreunul dintre ei va pune mâna pe marele trofeu de la “Vocea României” şi dacă invidia nu va lua locul prieteniei.
Michel Kotcha
Este din Coasta de Fildeş, are 23 de ani şi îşi face masterul în Bucureşti. Are 7 fraţi şi tatăl lor i-a ajutat pe toţi să facă o facultate. Lui Michael îi plac româncele, sarmalele şi tochitura cu mămăliguţă.
Tobi Ibitoye
A venit în România în 2009, atunci când tatăl său a fost detaşat la Ambasada Nigeriei din Bucureşti. În 2012, familia lui Tobi s-a întors în ţara natală, pentru că tatăl său s-a pensionat, dar el a rămas aici ca să îşi termine Facultatea de Biologie.