Frumusețea asta le face pe femei să se simtă regine!
Lilia Caraush realizează cu propriile mâini diademe și coronițe. Fiecare femeie își dorește să fie regină, însă o tânără din Moldova a găsit soluția cu ajutorul căreia să le facă să se simtă la propriu. Lilia Caraush realizează diademe spectaculoase, la care ar putea râvni orice suverană.
Anda Adam sau Lora sunt doar două dintre vedetele care au apelat la ea pentru bijuteriile pe care le realizează. În vârstă de 30 de ani, Lilia Caraush- o moldoveancă superbă, a reușit să facă din pasiunea ei o adevărată afacere. În urmă cu aproape trei ani, din joacă, a făcut prima ei diademă, iar de-atunci și până acum au ieșit din mâinile ei sute de astfel de bijuterii cu care doamnele preferă să se accesorizeze la evenimente. În principiu, miresele și artistele sunt publicul țintă al celebrei designerițe care a cucerit publicul feminin din Moldova, iar de ceva timp și pe al nostru.
”În urmă cu mai bine de doi ani am călătorit într-o țară asiatică și fiindcă acolo fiecare mireasă poartă diademă, văzându-le mi-au pătruns așa în inimă și am început a căuta sursele de unde pot învăța și eu. Evident, în următoarele zile am ajuns și la un astfel de curs unde am și făcut prima mea diademă pe care am vândut-o imediat ce am ajuns în țară. Atunci am simțit de ce sunt în stare”, ne-a povestit Lilia Caraush.
În fiecare zi, din mâinile ei și ale altor ajutoare angajate, ies coroane care mai de care mai speciale, modele care îți iau ochii. Prețul pornește de 100 de euro și poate ajunge la 800 de euro, în funcție de model. ”Pot numi pasiunea mea o afacere. Nu am calculat niciodată câte am vândut pe lună, însă cert este faptul că în fiecare zi lucrez. Coronițele mele pleacă spre vânzare de la 100€ și ajung la 800€ și lucrez între 2-8 ore la un model”, ne-a mai spus designerul. Lilia Caraush are țeluri mari.
Își dorește să ajungă pe podiumurile de modă din Milano și să le facă regine și pe doamnele de peste hotare.