Ilie Năstase are escortă şi la covrigi
Are două bijuterii de maşini, un Mercedes GLE şi un BMW X5, dar nu le poate conduce. De şapte luni de când a rămas fără permis, Ilie Năstase apelează la rude şi la prieteni ca să-l ducă cu bolizii acolo unde are nevoie. Chiar şi la covrigi.
E greu să fii şofer şi să nu poţi urca la volan! Iar Ilie Năstase (71 de ani) o ştie prea bine. Ori de câte ori are treabă prin oraş este musai să fie însoţit de cineva. Nu-i prea place să apeleze la serviciile taximetriştilor, iar cu mijloacele de transport în comun nu se împacă. Atunci când iubita lui, Ioana Simion, nu-i poate fi alături, fostul tenismen îl transformă în şofer pe nepotul său, Ştefan. La fel s-a întâmplat şi zilele trecute, când fotoreporterii Click! l-au surprins la o patiserie din zona Dorobanţi. Ilie a fost ”escortat” de Ştefan, iar alături de ei s-a aflat şi Petrică Parfenov, finanţatorul echipei de fotbal FC Botoşani.
Cu covrigii şi pateurile în pungă, cei trei şi-au văzut apoi de drum. Din 25 mai, Ilie Năstase a rămas pieton. Băuse toată noaptea într-un club din Parcul Herăstrău, din Capitală, a urcat la volan şi a avut ghinionul să fie oprit de poliţişti. Acesta a refuzat să sufle în etilotest, i-a înjurat pe agenţi şi a devenit agresiv. Imediat, a fost încătuşat şi dus la IML pentru a i se recolta probe biologice. Şi aici a refuzat să dea sânge, dar până la urmă a acceptat să sufle în fiolă: avea 0,55 alcool pur în aerul expirat şi, atfel, a fost condus la Brigada Rutieră unde i s-a întocmit dosar penal. La şase ore de la incident, Ilie Năstase a fost surprins de un alt echipaj în timp ce conducea un scuter. Cum avea deja carnetul suspendat, celebrul sportiv s-a ales cu un al doilea dosar penal. Cazul lui se află în lucru la procuror şi nu are drept să conducă.