Ion Dichiseanu arde de nerăbdare să fie bunic. Îi face toate poftele fiicei
Ioana Dichiseanu, fiica maestrului Ion Dichiseanu (82 de ani), este cum nu se poate mai fericită, căci în vreo patru luni va deveni mămică pentru prima dată. Ea și iubitul său, Adrian Artene, sunt emoționați, dar nu sunt singurii. La fel de nerăbdător ca ei este și bunicul Ion Dichiseanu.
Intervievat la emisiunea "Teo Show" de miercuri, 11 mai, actorul a vorbit despre cartea sa recent lansată, în care dezvăluie detaliile iubirii cu artista Sara Montiel, “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”.
Cu toate acestea, subiectul care îl interesează cel mai tare în această perioadă este cel al sarcinii fiicei sale. Actorul încearcă să-i facă toate plăcerile Ioanei și se asigură că nu-i lipsește nimic acesteia, oricât de inaccesibil ar părea la prima vedere.
"Are pofte, are de toate, ca orice femeie însărcinată. A vrut afine, lămâi, m-am dus eu să-i iau, eram obișnuit de la mama ei", a declarat Dichi pentru emisiunea lui Teo Trandafir, care a mai adăugat că-și dorește să devină bunic de băiețel care să-l moștenească.
Ioana Dichiseanu a trecut repede peste divorțul de grecul Ilias Makou (36 de ani), cu care a fost căsătorită șase ani, iar din decembrie 2014 se iubeşte cu Adrian Artene.