Secretele româncelor care au făcut istorie în revista "tăticului" Playboy
Blonde, brune şi roşcate, naturale sau siliconate, toate i-au trecut prin faţa ochilor lui Dan Silviu Boerescu, numele de care se leagă istoria revistei Playboy România. Chiar dacă în 2010 a renunţat la şefia publicaţiei, după 11 ani, acesta nu va scăpa în veci de ştampila „tăticul Playboy”.
Într-un interviu mai vechi, acordat reporterului Click!, publicistul a dat din casă lucruri inedite despre “fetele” lui, acum dive bine înfipte în showbiz. Unele dintre ele și-au câștigat notorietatea abia după ce s-au dezbrăcat în revista “iepurașului cu papion”. Multe dintre ele, gratis! Vă invităm să aflați dedesubturi de la ședințele foto, dar și din timpul negocierilor, povestite chiar de Dan Silviu Boerescu.
2000-Loredana Groza, record de tiraj
„Cu ea, fiind prieteni, a fost, totuşi, cea mai grea negociere. Ne-am întâlnit mai bine de jumătate de an, ca să discutăm. Când, în fine, am convins-o, am făcut poze cu ea şi la Bucureşti, dar şi în Grecia. Acolo, a pozat inclusiv în curtea unei mănăstiri, ce părea abandonată. În realitate, călugării erau toţi în livadă, să culeagă măsline. Loredana a stabilit recordul de tiraj al oricărei reviste glossy din România: 143.500 exemplare!"
2005-Ioana Ginghină a acceptat în 5 minute!
„Cu Ioana Ginghină, pe care o consider o fată extraordinară, am negociat cel mai puţin din istoria Playboy România: 5 minute!"
2000-Nicoleta Luciu a negociat 5 ore!
„Ea deţine recordul apariţiilor pe copertă: şase, inclusiv o ediţie specială şi un dvd (singurul produs pentru o vedetă din România). La primul contract, în toamna lui 2000, am negociat cu Nicoleta Luciu vreo 5 ore, încă nu avea starea să spună: «Da, voi poza nud!». La o altă apariţie însă, cea împreună cu Cosmina Păsărin, şi-a concediat impresara când aceasta a încercat să blocheze semnarea contractului. Când am realizat pictorialul cu tema «Venus în Blănuri», am pus titlu pe copertă «Luciu de blană» - apoi, toate ediţiile internaţionale îmi cereau să le trimit pictorialul cu «Luciu de Blană», crezând că acesta era numele propriu al modelului".
2001-Andreea Bănică a fost confundată cu stilista
„Era în turneu electoral cu PSD-ul în Ardeal şi făceam şedinţa foto la Cluj. Andreea venea noaptea de la concert, dimineaţa o trezeam, după care mergea la machiaj, apoi la studio, apoi iar la concert. Fotograful, Mihai Bota, m-a aşteptat la intrarea în Cluj, într-o benzinărie. Avea în maşină două fete frumoase. Nemachiată, nu am recunoscut-o pe Andreea, crezând că una e make-up artist (ceea ce şi era), iar cealaltă hair-stylist (era de fapt Andreea)".
2010-Daniela Crudu, goală lângă 50 de bărbaţi
„Asistenta de la Antena 1 a pozat de trei ori, prima dată pe coperta Playboy Fusion, o ediţie specială, pe care am inventat-o, fiind pasionat de vinuri și de gastronomie. Era roşcată pe vremea aceea! Apoi, Daniela a pozat în piele neagră şi, în final, în iarna lui 2010, în tipografia unde se tipărea revista, cu muncitorii de faţă. S-a comportat admirabil, nu a arătat nici o emoţie, deşi în jurul ei erau peste 50 de bărbaţi (care şi ei s-au purtat decent)".
2004 - Claudia Sexxy a fost sabotată de impresar
„Claudia nu era lăsată de impresar să pozeze, aşa că a venit pe cont propriu să semneze contractul, după ce am stat de vorbă întâmplător într-o pauză a emisiunii «Teo»”.