FOTO EXCLUSIV Momente dificile pentru Lora. Mama artistei a rămas fără un sân pentru a învinge cancerul
Anul trecut pe vremea asta, Lora trecea prin clipe grele. Mama ei a fost diagnosticată cu cancer la sân şi apoi operată la un spital din Iaşi. După şase şedinţe de chimioterapie, cumplita boala a recidivat.
În ultima vreme s-a simţit tot mai rău, însă de data aceasta cântăreaţa nu a mai apelat la medicii din ţară, ci i-a ales pe cei din Turcia. Astfel, vineri, Lora şi mama sa au plecat către Istanbul, la Spitalul Universitar Fatih, unde în urma unui control amănunţit şi al analizelor, profesorul Omer Faruk Akinci a hotărât să-i facă o masectomie, adică i-a amputat sânul stâng.
"Nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu în timpul operaţiei mamei mele. Am avut însă puterea să fiu optimistă datorită medicului de aici care a tratat-o pe mama mea ca pe cineva drag lor", a declarat Lora pentru Click!
Artista a mers la clinica din Istanbul la sfatul unui prieten apropiat, Ensar Duman.
De sâmbătă, când a avut loc intervenţia şi până aseară, Lora nu s-a mişcat de lângă mama ei, fiind în permanenţă atentă să nu-i lipsească ceva. Aseară însă a fost înlocuită de fratele ei, întrucât Lora a filmat pentru emisiunea Next Star, de la Antena 1.
Întreaga intervenţie, analizele şi cazare în regim VIP au costat-o pe Lora 8.000 de dolari. „Doamna Mihaela etse un pacient foarte ascultător şi de aceea se recuperează foarte repede. Ne bucurăm că operaţia a fost un succes", ne-a spus chirurgul Omer Faruk.
FOTO Mama Lorei se luptă cu cancerul: «Abia aştept ca acest coşmar să ia sfârşit»
Clipe grele pentru Lora! Mama ei a fost operată din nou
Ce face Lora pentru o siluetă impecabilă: «Dacă vreţi să arătaţi bine, uitaţi-vă....»