Mihai Trăistariu: «Îmi caut nevastă în Italia ca să câştig Eurovisionul!»
Mihai Trăistariu (40 de ani) a strâns 5.201 de voturi, la finala naţională Eurovision, de duminica trecută, însă nu suficient cât să ne reprezinte la Kiev. Aflat la cea de-a opta încercare, solistul a luat o decizie cu care îi va surprinde pe fanii lui.
S-a pregătit ca la carte, vocea de cinci stele nu i-a jucat feste, a ocolit scandalurile, dar reţeta tot nu l-a ajutat să reprezinte România la marea finală din Ucraina. Nu de alta, dar piesa lui, ”I won’t surrender”, a fost detronată de foştii lui elevi, Ilinca Băcilă şi Alex Florea, care au dat lovitura cu melodia “Yodel it!”, compusă de Mihai Alexandru.
Sătul să fie învins la puncte de tinerii debutanţi, Mihai are de gând, în 2018, să concureze pentru altă ţară: ”La anul mă însor cu o româncă din Italia, ca să obţin cetăţenie şi să mă pot înscrie la Festivalul San Remo, unde e ales finalistul pentru Eurovision. Nu mă însor în Moldova, pentru că ei nu câştigă nimic”. Dar, Mihai mai ia în calcul să concureze şi pentru Elveţia, încurajat de performanţa româncei Miruna Mănescu, care va reprezenta această ţară. Interesant este că piesa lui Mihai Trăistariu a fost înscrisă şi anul trecut la finala naţională Eurovision, însă solista Rucsy, din trupa Blaxy Girls, nu a trecut de preselecţie: ”Eu am ales «I won’t surrender» dintre cele 16 piese care mi s-au oferit”, a mai declarat el, pentru Click!
Solistul este supărat că celebra clarvăzătoare Carmen Harra i-a dat în zadar speranţe: ”Îi ştiam adresa de e-mail şi i-am scris. Mi-a spus că abia anul acesta voi câştiga concursul, şi nu a fost aşa!”, a mărturisit cântăreţul, care s-a clasat pe locul al doilea. Mihai Trăistariu a câştigat în urmă cu 11 ani locul al patrulea la marea finală Eurovision, însă s-a luptat să aducă României şi o medalie.