Motivul pentru care Răzvan Ciobanu nu purta niciodată centura de siguranță. Iulia Albu a explicat
Lipsa centurii de siguranță i-a fost fatală! Tragicul accident care i-a luat viața unuia dintre cei mai îndrăgiți designeri autohtoni a șocat o Românie întreagă. În urma investigațiilor efectuate de către oamenii legii, se pare că unul dintre motivele care i-a curmat destinul creatorului de modă ar fi un obicei „toxic” de-al acestuia, despre care știau toți apropiații.
Deși conducea o mașină de teren, care i-ar fi putut salva viața în urma impactului, polițiștii au stabilit că Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranță, întrucât acesta a fost găsit în exteriorul autoturismului. „Concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca alte informații de interes public nou apărute să vă fie comunicate cu celeritate”, au explicat polițiștii.
Ulterior, a ieșit la iveală că renunțarea la a purta centura de siguranță era un obicei de-al lui Răzvan, care se pare că prefera să facă acest lucru din cauza unei probleme medicale.
Chiar fosta lui colegă de la „Bravo, ai stil!”, Iulia Albu, a fost cea care a dezvăluit „misterul” din spatele acestei decizii, care se pare că este bine cunoscută printre apropiații regretatului creator de modă. „Știu că nu purta niciodată centura, este un lucru pe care toţi apropiaţii îl ştim. Îl deranja dintr-un motiv medical”, a explicat Iulia Albu, potrivit stirileprotv.ro.
Răzvan Ciobanu a murit luni, 29 aprilie, în a doua zi de Paște, într-un teribil accident rutier produs în județul Constanța, între Săcele și Năvodari. Mașina pe care o conducea Răzvan a ieșit de pe carosabil și a lovit mai mult copaci. Polițiștii au exclus ipoteza unei sinucideri, deși s-a vehiculat și această posibilitate, și urmează să se stabilească dacă creatorul de modă consumase alcool sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan.
Oamenii legii au stabilit traiectoria mașinii conduse de Răzvan Ciobanu după ce acesta a pierdut controlul volanului. „Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.