Doi concurenți de la «Supraviețuitorul» au fost trimiși pe insula exilului
Cel mai așteptat show al toamnei, "Supraviețuitorul", a debutat luni, 12 septembrie, în forță. Prima probă a cernut deja printre concurenți și au mai rămas 16 din 18, după primele 10 minute de competiție.
Nici nu a făcut cunoștință cu competitorii, că Dragoș Bucurenci, gazda emisiunii, i-a și pus în temă cu prima probă eliminatorie. Aceștia au avut de înotat de la un ponton până la un mal, iar prima fată și primul băiat ajunși la destinație au devenit liderii câte unui trib. Cele două tabere se numesc Hangin (pronunțat Hanin), care înseamnă vânt, și Tubig, apă în limba filipineză.
Diana (26 de ani) lucrează ca însoțitor de bord și a fost prima femeie carea atins malul, devenind șefa tribului roșu. De partea taberei albastre, câștigător a fost Lucian (24 de ani), barman.
Cei 18 concurenți concurenți au fost: Adina (28 de ani, studentă la medicină), Alex (27 de ani, expert tehnici de supraviețuire), Alexandra (25 de ani, designer vestimentar), Alin (35 de ani, Project Manager), Andreea (27 de ani, instructor de patinaj artistic), Andrei (27 de ani, consultant IT), Aurelia (36 de ani, administrator firmă de porci), Diana (26 de ani, însoțitor de bord), Ina (38 de ani, artist fotograf), Iulian (18 ani, sportiv), Liviu (40 de ani, administrator firmă), Lucian (24 de ani, barman), Maria (24 de ani, agent de poliție), Mircea A. (48 de ani, constructor), Mircea S. (38 ani, avocat), Otniela (27 de ani, make-up artist), Raisa (27 de ani, balerină) și Robert (29 de ani, masterand educație fizică și sport).
Dintre ei, Aurelia, 36 de ani, administrator fermă de porci și Liviu, 40 de ani, administrator firmă, au părăsit insula după primul test, dar au ajuns pe insula exilului. Dacă rezistă acolo pentru 40 de zile, se pot întoarce în competiție și chiar câștiga. Au adoptat tactici diferite, dar niciuna nu a funcționat. Liviu nu a renunțat la haine, iar asta l-a încetinit în probă, în timp ce Aurelia a rămas doar în lenjerie intimă.