Nidia Moculescu se dezice de mama care a pozat nud. ”O cruce greu de dus”
Scandalul fotografiilor nud ale Marianei Moculescu, dezvăluite de fostul iubit al acesteia, Cristi Marin, are o urmare neașteptată. Intrigată de mesajele prietenilor ei virtuali de pe Facebook, Nidia Moculescu, fiica Marianei și a lui Horia Moculescu, a luat atitudine.
Nidia Moculescu (26 de ani) își roagă amicii să nu o mai întrebe despre fotografiile mamei sale, care au făcut furori pe internet. Aceasta a mărturisit că numele Moculescu a fost pentru ea un dar, însă și o cruce de dus.
”Mi-aș dori din tot sufletul ăsta rămas în mine, după toată această dramă, să nu îmi mai puneți întrebări legate de pozele maică-mii. Sunt un adult, am 26 de ani, și atât personalitatea, cât și poveștile și trăirile sunt ale mele. Înainte de a mă numi, Moculescu, eram doar un bebeluș nou născut.
Viața mi-a adus în dar, numele Moculescu. Să știți că e un dar, dar și o cruce greu de dus. Am facebook de 6 ani și am crescut practic lângă voi, prietenii mei. Ați văzut ce îmi place, ce nu, ați văzut că nu-mi plac evenimentele mondene, cu toate că sunt sufletul unei petreceri. Admir orice fel de om. Aș asculta non-stop, poveștile de viață ale fiecărui om, pentru că sunt unice.
Nu mă interesează că porți Balmain sau Givenchy. Nu mă interesează că porți Vans sau Louboutin. Mă interesează că atâta timp cât eu îți sunt prieten, tu să nu îmi fii dușman. Și atâta timp cât eu nu te întreb pe tine, dacă mama ta a pozat nud, în fața vreunui iubit, te rog să ai decența necesară să MIND YOUR OWN FUCKIN BUSINESS. God bless!”, a scris revoltată, Nidia pe Facebook.
Nidia și Mariana Moculescu îngropaseră securea războiului, după o perioadă lungă de neînțelegeri, anul trecut, cu ocazia zilei de naștere a tinerei. “Ne-am simţit foarte bine împreună, Nidia m-a cinstit din banii ei la clubul The Buddhist, a fost foarte frumos. Eu m-am întors la München, dar mă bucur că am fost alături de Nidia. Sunt încântată să văd ce frumos a crescut”, declara la vremea respectivă Mariana Moculescu.