O cântăreață de la noi a fost la un pas de moarte, dar nu s-a cumințit
Pentru interpreta pieselor „Up Now” şi „Sentimente evidente”, vacanţa pare să fie, mai nou, perioada în care încearcă sporturile extreme. După ce a făcut rafting în Spania, Adora a încercat noi senzaţii tari în Portugalia.
Solista care era să moară într-un accident de maşină în Italia adoră sporturile extreme. Aflată în Portugalia, Adora (29 de ani) a avut parte de multă adrenalină după ce a acceptat propunerea de a face o cursă de kaiac împreună cu alţi turişti. Adora s-a echipat corespunzător, s-a urcat cu partenerul ei în kaiac şi a pornit pe apele învolburate.
Experienţa a fost una periculoasă, însă artista a lăsat teama deoparte şi a reuşit să ducă la bun sfârşit călătoria. Iar aceasta nu a fost singura experienţă la limită, căci apoi a mai primit o propunere tentantă, de a zburat cu paraşuta trasă de o barcă în mers. A acceptat pe loc, iar experienţa a fost de neuitat pentru Adora, care a promis că o va repeta, ba chiar a supralicitat, promițând că va încerca să se arunce şi cu paraşuta din avion.
Adora a făcut kaiac și parasailing în vacanța din Portugalia
“De fiecare dată când plec în vacanţă îmi place atât să vizitez, cât şi să fac sport. Dacă în iunie am făcut rafting, acum am făcut kaiac şi parasailing. În timpul cursei de kaiac, la un moment dat, s-a lăsat ceaţa şi a început să bată vântul, dar asta nu a făcut decât să-mi declanşeze un pic adrenalina. Toată lumea m-a întrebat dacă mi-a fost teamă acolo, dar mie nu-mi era frică decât să nu să pierd camera cu care îmi făceam selfie-uri şi filmam. Vreau să încerc şi bungee jumping, dar iubitul meu nu este de acord. Sunt sigură însă că voi găsi momentul potrivit şi pentru asta”, a povestit Adora în exclusivitate pentru Click!