Pe ce mai «sparge» banii Oana Zăvoranu! Și-a luat scaun de masaj de mii de euro
Oana Zăvoranu a aruncat cu banii de când se știe, dar de când a moștenit averea impresionantă a mamei sale, "Querida" nu se mai oprește. Doar în ultima lună le-a arătat fanilor noilor achiziții: un ceas Rolex cu diamante și alte bijuterii cu aceleași pietre prețioase și încălțări de peste 10.000 de euro cu zeci de mii de cristale Swarovski.
Și-a deschis și o clinică de stomatologie, iar ea a fost printre primii clienți. Și-a pus implanturi dentare de 37.000 de euro și se laudă pe rețelele sociale cu noua schimbare.
Cea mai recentă achiziție a vedetei pe care o vom putea vedea din primă vară la show-ul de dans al Pro TV-ului este un scaun de masaj. Nu unul oarecare, ci un fotoliu pentru care a plătit 3500 de euro.
Oana și Alex, soțul ei, au mers să-și aleagă un aparat care să o țină în formă pe brunetă și să o ajute să se refacă mai repede după repetițiile istovitoare de la "Uite cine dansează". Fotoliul Oanei este unul extravagant, la fel ca ea, iar culoarea aleasă o descrie cel mai bine: un auriu-șampanie. Aceasta a ținut să precizeze că a plătit pentru noua achiziție și că își merită și ultimul bănuț.