Prietenii Ancăi Rovența fac lămuriri în privința morții fotomodelului
Prietenii fomodelului Anca Rovența, mort săptămâna trecută la 26 de ani, au publicat un comunicat în care fac precizări cu privire la moartea tinerei.
Apropiații Ancăi Rovența susțin că supozițiile potrivit cărora cărora ea ar fi fost consumatoare de alcool ori s-ar fi aflat în depresie sunt false.
”Ca urmare a faptului că, în urma decesului prietenei noastre Anca Roventa a apărut o serie interminabilă de informaţii eronate în presă şi, de cele mai multe ori, false, noi, cei care am cunoscut-o cu adevărat, dorim să facem următoarele precizări. Anca nu locuia în Milano şi nu se întorsese pentru a petrece sărbătorile acasă. Anca locuia în Bucureşti şi pleca din ţară doar când avea o oportunitate de job, dar nu mai mult de 2-3 luni. Anca nu a făcut eforturi să strângă bani şi nu şi-a cumpărat apartamentul recent. Îl avea de mult timp, chiar dinainte de a cocheta cu lumea modei”, se precizează în comunicatul publicat pe Facebook, conform adevarul.ro.
”Anca nu era alcoolică, decât în măsura în care noi toţi cei care consumam alcool când ieşim în oras, la restaurant sau în club, suntem alcoolici. Anca nu lua pastile de slăbit. Era slabă natural. Nu se înfometa şi nu era anorexică. Postările ei pe Facebook legate de greutate sunt simple glume şi autoironii caracteristice unei persoane cu simţul umorului dezvoltat", mai spun prietenii tinerei.
„Anca nu era în depresie. Nu a existat un iubit de care să se despartă în urma cu 2 săptămâni şi ipoteza sinuciderii nu a fost nicio secundă luată în calcul. Cauza morţii nu a fost stabilită încă oficial de către INML, cea mai probabilă însă rămâne electrocutarea. Anca nici măcar nu era celebră, pentru că, dacă ar fi fost, aţi fi auzit de ea înainte. Din dorinţa de a vinde, presa i-a construit o falsă celebritate bazată pe invenţii şi neadevăruri atât de uşor verificabile dacă s-ar fi făcut acest minim efort“, afirmă apropiații Ancăi Rovența.
Anca Rovența a murit în urmă cu o săptămână, fiind găsită fără suflare în casă în cursul zilei de luni. Duminică ea fusese cu prietenele în club.