Scandal la «Exatlon» după ce Ionuţ a pierdut

Ultima actualizare:

    Vladimir a câştigat 100.000 de euro după ce telespectaorii i-au dat cele mai multe voturifoto: Kanal d
Vladimir a câştigat 100.000 de euro după ce telespectaorii i-au dat cele mai multe voturifoto: Kanal d

Fanii lui Ionuţ Sugacevschi, marele perdant de la Exatlon, au invadat paginile de socializare ale emisiunii şi ale celor doi finalişti acuzând producătorii că l-au favorizat pe Vladimir Drăghia. Nu doar românii l-au susţinut pe Jaguar, aşa cum a fost poreclit "războinicul", ci şi mexicanii au sărit în apărarea lui. Ei s-au lansat în acuzaţii grave la adresa echipei de producţie care a decis departajarea celor doi prin votul telespectatorilor şi nu printr-o probă sportivă, la care susţin ei, Ionuţ ar fi dovedit că este mai bun.

Exatlon a împărţit de la început fanii în două tabere, dar în finală, admiratorii celor doi concurenţi s-ar fi aşteptat să vadă o întrecere plină de adrenalină ca şi până acum, nu un titlu decis de telespectatori prin vot. Faptul că ultimul act a fost doar o lungă aşteptare pentru cei doi finalişti i-a înfuriat pe fani. Ei s-au lansat în acuzaţii grave şi au luat cu asalt paginile de socializare pentru a-şi vărsa oful. Au existat voci care au susţinut că cei doi ar fi trebui departajaţi printr-o probă sportivă, la care Ionuţ ar fi fost net superior.

De altfel, dacă luăm în calcul semifinala de marţi, în care Vladimir a pierdut în faţa rivalului său, "Jaguarul" fiind mai rapid pe traseu şi mult mai precis în aruncări, există un sâmbure de adevăr în comentariile lăsate de fani. 

"Dacă ai show sportiv, o probă pentru departajare trebuie să existe! La Olimpiadă nu decid spectatorii! Acum, sunt mai multe variante! Ori nu există nici un premiu, ori, este blat ordinar, ori a fost un show cu strategie cunoscută de toată lumea... Indiferent de situație, jalnic, dezamăgitor, scârbos... Scot Kanal D din listă! Mi-e greață de atât de multă minciună. Spun aceasta pentru că, similar cu principiul acestei «finale», şi în marile competiții se ajunge în urma unui proces de calificare... Prin urmare, s-a presupus că acești doi concurenți sunt egali ca şi valoare sportivă! Pentru că, dacă prevala notorietatea concurenților, încă de la început, nu cred că se mai înscriau mulţi dintre ei. Sunt revoltată şi mă simt ca si cum am fost furată de timpul meu pe care l-am investit urmărind acestă mascaradă... mai penibilă decat multe alte mascarade care ţin supremaţia pe sticlă", este doar unul dintre mesajele lăsate pe pagina oficială de Facebook a emisiunii.


    Fanii Exatlon au luat cu asalt pagina de Facebook a emisiuniiFoto: Facebook
Fanii Exatlon au luat cu asalt pagina de Facebook a emisiuniiFoto: Facebook

Şi mexicanii au urmărit finala noastră şi s-au declarat dezamăgiţi. Ei i-au lăsat comentarii direct lui Ionuţ sau pe pagina de youtube a emisiunii unde au acuzat că totul a fost un scenariu din care să iasă învingător Vladimir, fiind concurentul cel mai cunoscut.

"Dacă mă gândesc că sfârșitul Exatlon Mexic a fost un rahat, cel al Exatlon România a fost mult mai rău decât rahatul! Concurentul care a căştigat fiind cel mai mediocru și supraestimat. Săracul Ionut... atât de repit şi cu atât de multe puncte aduse, în zadar. Aceste programe sunt o fraudă!", au fost acuzaţiile dure ale fanilor Exatlon din Mexic. 


    Fanii mexicani ai emisiunii au acuzat echipa de producţie că l-a favorizat pe Drăghia Foto: captură foto/Youtube
Fanii mexicani ai emisiunii au acuzat echipa de producţie că l-a favorizat pe Drăghia Foto: captură foto/Youtube

Vladimir Drăghia şi Ionuţ Sugacevschi au ajuns în finala Exatlon România, primul fiind votat de telespectatori miercuri seara ca fiind cel mai bun atlet. Concurentul de la Faimoşi a căştigat trofeul şi 100.000 de euro, bani pe care a anunţat chiar înainte de deznodămâmt că ii va dona copiilor bolnavi de la MagiCamp, stârnind alte controverse.   

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net