Simona Gherghe, primele declarații de pe patul de spital
Pentru prima dată în șase ani de când prezintă “Acces Direct”, Simona Gherghe a lipsit din platoul emisiuniim joi, 14 aprilie. Deși inițial s-a crezut că este o criză de stomac, fără mari complicații, totul s-a agravat mai spre seară.
După ce în locul Simonei a fost pus Dan Capatos, nici vineri (15 aprilie), aceasta nu a fost în platou, iar locul ei a fost luat de Mara Bănică, care le-a spus telespectatorilor că vechea prezentatoare își va relua locul de săptămâna viitoare.
„Criză de gastrită a fost diagnosticul. Din păcate nu este vorba despre un bebe. Îi mulțumesc lui Dan pentru că mi-a ținut locul. E prima dată în șase ani de când lipsesc. De pe la prânz am simțit o gheară în stomac, iar pe la 4 și ceva (după-amiază n.r) m-am simțit mult mai rău”, a spus Simona. A avut nevoie de două ori de ambulanță în decurs de doar câteva ore. Cu doar o oră înaine de emisiunea de la ora 17:00, durerile insuportabile i-au făcut pe colegii vedetei tv să cheme ambulanța la platou.
În jurul orei 19:00, Simona s-a întors acasă, dar lucrurile nu au evoluat așa cum se aștepta. În jurul orei 23:00, ambulanța a ajuns la casa prezentatoarei, iar la ora 3:00 noaptea a intrat în operația de peritonită. Intervenția s-a făcut laparoscopic, așa că nu se va confrunta cu cicatrici. Iubitul i-a fost aproape toată noaptea.
A trecut printr-o anestezie generală
Simona a ținut să-și liniștească telespectatorii și a intrat în direct prin telefon la "Acces Direct": "Ce a fost greu a trecut, am avut o cumpănă, am depăşit-o, sunt mulţI care au pățit lucrul ăsta , mulți care au ajuns la cuţit. Salvarea a venit destul de repede. Durerea era insuportabilă, mai ales în partea dreaptă a abdomenului. Dacă era ceva legat de apendice, am zis că ne întoarcem acasă și gata. Oamenii de la Floreasca și-au dat seama ca 99% e de operat, am intrat în operație pe la ora trei noaptea, iar înainte am facut toate analizele, inclusiv computer tomograf şi radiografii.
Iniţial, nu mă durea deloc în partea dreaptă, mă durea stomacul. Am pus-o pe seama unei gastrite pe care o am de câţiva ani şi am zis că este un episod, am mers la spital, medicii mi-au calmat durerile, iar doamna doctor din gardă mi-a spus să fiu atentă în următoarele ore, pentru că, de obicei, aşa debutează apendicita. Vreau să le mulțumesc medicilor și asistentelor de la Spitalul Floreasca.
Voi fi externată luni, probasbil că marți voi fi din nou la cârma emisiunii. Le mulțumesc telespectatorilor care mi-au trimis multe mesaje."
Simpona a trecut print-o anestezie generală, iar operația a durat vreo două ore și jumătate. Moderatoarea este încă amețită, dar le mulțumește tuturor celor care au susținut-o.