Simona Semen & Alin Gălățescu: „Nu voiam să se ştie că suntem împreună“

Ultima actualizare:

    Alin, Simona și micuța Elida Elenafoto: Sorin Stana
Alin, Simona și micuța Elida Elenafoto: Sorin Stana

Un cuplu discret, dar echilibrat, care trăieşte în ritmul prezentărilor de modă şi, mai nou, în pas cu transformările micuţei lor, Elida Elena

Pe Alin Gălăţescu (47) îl ştiam drept tipul sobru, condescendent, mereu îmbrăcat în negru, care analizează moda cu ochiul specialistului şi care păstrează distanţa în ceea ce priveşte viaţa personală. Pe Simona Semen am descoperit-o treptat, întâi din ţi­nutele purtate de vedete şi, mai nou, din co­lecţiile ei tot mai elaborate. Acum, aflu că e fiica unui preot din Craiova, educată în mar­keting, la Iaşi, şi care are şi un masterat la Sorbona. Iar, de anul trecut, e soţia şi mama copilului lui Alin. Despre cum i-a adus viaţa împreună, în cele ce urmează.

Păreai un burlac convins, uşor scorţos şi, dintr-o dată, te vedem soţ şi tată.

Alin: A venit timpul. Dar nu contează vâr­sta. Când apare, înseamnă că atunci e mo­mentul.

Simona: Noi, când ne-am întâlnit, era singur pentru prima oară după foarte mulţi ani.

Alin: Aşa e, la 40 de ani, a fost prima oară, de la 12 ani, când eram complet singur, ceea ce părea destul de straniu.

Simona: Noi ne cunoşteam de vreo doi ani, dar eram doar amici, iar eu aveam o altă re­laţie atunci.

Cum te-a convins să fiţi împreună?

Simona: Totul s-a întâmplat firesc şi a evo­luat de la o simplă prietenie. Iar ironia face ca noi, la început, să nu fi fost în cele mai bune relaţii. Eu, la vremea aceea, lucram cu cineva şi aveam un blog de fashion, iar el mi-a scris pe contul blogului să ne felicite, fără să ştie cine e în spatele creaţiilor de acolo. Iar, la prima noastră întâlnire, chiar m-a enervat, mi s-a părut a fi foarte încre­zut şi multă vreme nu ne-am înţeles, pen­tru că tot timpul mă critica.

Citește pe www.okmagazine.ro restul acestui interviu inedit!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net