Ştefan Bănică Jr., pe scenă «regele rock», acasă mieluşel. Iată-l şi rocker sexy la Cerbul de aur, şi în postura de proaspăt tătic

Ultima actualizare:
5.000 de spectatori  au fredonat alături  de Bănică fiecare refren
5.000 de spectatori au fredonat alături de Bănică fiecare refren

Este scump, dar face toţi banii! Joi seară, la ”Festivalul Cerbul de Aur”, Ştefan Bănică Jr a cântat şi a dansat, timp de aproape două ore, ca un adolescent, în aplauzele celor peste 5.000 de spectatori care au fredonat alături de el fiecare refren, de la ”Ani de liceu” la ”Cum am ajuns să te iubesc”. Efortul i-a fost însă răsplătit pe măsură, echipa sa, formată din dansatori, solişti şi instrumentişti, încasând un onorariu de 25.000 de euro.

Ştefan a reuşit să dezmorţească, joi seara, atmosfera din Piaţa Sfatului, cu spectacolul lui, în care a adunat piese de dragoste, dar şi cu versuri amuzante, fiind pe placul publicului de toate vârstele.

Solistul, înconjurat  de dansatoare sexy
Solistul, înconjurat de dansatoare sexy

Cântăreţul, care a făcut parada modei pe scenă, cu ţinuta neagră, formată din vestă, sacou şi pantaloni strâmţi, dar şi cu pantofii negri lăcuiţi, în care îţi puteai face freza, a depănat amintiri de pe vremea filmărilor la ”Liceenii”, a cărui premieră a avut loc în 1985: ”Mă aflam în Armată, când cineva telefonează că am luat castingul la acest film şi că trebuie să mă prezint la Bucureşti. Nu credeam şi nu-mi imaginam vreodată că acest film va face istorie în cinematografie ba, mai mult, că va ajunge în sufletele tuturor românilor”.  


    Solistul, înconjurat  de dansatoare sexyFoto: Tatiana Solomon
Solistul, înconjurat de dansatoare sexyFoto: Tatiana Solomon

Pe scenă, alături de şarmantul artist au mai fost prezenţi şi celebrii solişti de muzică rap Cabron şi Pasha Man,  dar şi câţiva instrumentişti care l-au ajutat să cânte piese gospel şi de muzică populară. Ştefan a cântat şi a dansat, ce mai, a fost ca un titirez, deşi pe 18 octombrie va împlini 52 de ani. Dar efortul lui a fost răsplătit  pe măsură de organizatorii ”Cerbului de Aur”, cu 25.000 de euro, conform unor surse din cadrul evenimentului muzical. Ştefan şi-a afişat cu acest prilej şi accesoriile, mătăniile bisericeşti şi cruciuliţele cu simboluri celtice, care îl protejează de deochi.

Tăticul Ştefan  Bănică jr e atent  și protector  cu Lavinia
Tăticul Ştefan Bănică jr e atent și protector cu Lavinia

Artistul munceşte enorm, atât la tv, cât şi pe scenă, ca solist şi ca actor, căci are de întreţinut trei copii: pe Radu Ştefan, în vârstă de 16 ani şi jumătate, din relaţia cu fosta lui iubită, Camelia Constantinescu, pe Violeta, 11 ani şi jumătate, din căsnicia cu Andreea Marin, dar şi pe Alexandru, băieţelul pe care i l-a dăruit actuala lui soţie, Lavinia Pârva, cu care s-a căsătorit în octombrie 2017 la Balcic, în Bulgaria. De altfel, Click! l-a surprins pe proaspătul tătic la cumpărături cu Lavinia. Bărbat galant, Ştefan i-a luat Laviniei sacoşa grea din mână şi a ajutat-o să urce în maşină.


    Tăticul Ştefan  Bănică jr e atent  și protector  cu Lavinia Fotografii: Mihai Ionescu
Tăticul Ştefan Bănică jr e atent și protector cu Lavinia Fotografii: Mihai Ionescu

Ştefan îşi face, conform proverbului, vara sanie şi iarna car, aşa că a scos deja la vânzare biletele la tradiţionalul lui spectacol de Crăciun, care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, în zilele de 13, 14 şi 15 decembrie, cu începere de la orele 19.30. Preţ bilete: 100-200 de lei. Ediţia din acest an a Festivalului ”Cerbul de Aur” se va încheia duminică seară, cu un recital de muzică populară, însă azi fanii concursului vor aştepta cu sufletul la gură numele marelui câştigător al trofeului. La acest concurs internaţional avem şi doi participanţi români, soliştii Florin Răduţă şi Renate Grad. TVR 1 difuzează evenimentul în direct, de la orele 21.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net