Unele, «bombeuri» beton, altele, fese din silicon!
3.000-4.000 de euro costă o operaţie de mărire a posteriorului, aşa că ferice de fetele care au fost dotate de Mama Natură cu fese tari şi rotunde, precum mingile de fotbal. La noi, topul celor mai sexy funduri naturale e ocupat, în ordine, de Delia, Corina Bud, Lora şi Ana Baniciu. Iar când acestea se dezbracă la plajă, fanii se încing mai rău ca termometrele.
Delia (35 de ani) a dat recent o fugă în Bulgaria, la Kavarna, pentru câteva ore de plajă şi de relaxare. A fost însoţită de soţul Răzvan Munteanu, de sora Oana şi de cumnatul Răzvan, însă nu pozele din vacanţă au strâns cele mai multe aprecieri pe reţelele sociale, ci corpul ei voluptuos. Solista s-a lăsat filmată din spate, iar fundul bombat şi apetisant a fost “vizionat” de peste 17.000 de fani.
Şi colega ei de breaslă, Corina (37 de ani), arată senzaţional din orice poziţie, dar mai ales când ne tratează cu fundul. De altfel, cântăreaţa ar face bine să-şi schimbe numele din Corina Bud în Corina Butt (n.r. fund în limba engleză), pentru că din 10 poze ale ei 7 sunt cu spatele. Solista e conştientă că are un posterior sexy, pe care îl întreţine cu mult sport şi cu masaj, şi pe care l-a poreclit “peach” (n.r. piersică), făcând referire, evident, la fermitatea lui.
Toate au posterior de infarct
Fanul declarat al Corinei este actorul Mihai Bendeac, care mărturisea cu o sinceritate dezarmantă: “Când ascult o melodie de-a ei, am erecţie instantaneu”.
Lora (35 de ani) pare şi ea făcută din acelaşi aluat. Vârstă apropiată de Corina şi de Delia, domeniul de lucru, muzica, păr blond, fund perfect. Cele trei bombe-sexy de mai sus au însă o rivală de temut, care abia vara aceasta ne-a arătat rotunjimile.
Este vorba despre Ana Baniciu (24 de ani), fiica solistului folk Mircea Baniciu (67 de ani), care s-a remarcat în proiectul LaLa Band, lansat în 2011. Recent, blondina s-a pozat sexy la mare, pe Litoralul românesc.
Ele au dat bani grei ca să aibă fund sexy
Mama Natură n-a fost la fel de generoasă cu alte vedete, iar acestea au avut nevoie de ajutorul chirurgilor esteticieni pentru un posterior conturat. Alina Laufer (33 de ani), fosta soţie a lui Jorge, a recurs la o serie de intervenţii estetice în luna mai 2015.
După şapte ore petrecute în sala de operaţie, blonda s-a trezit cu un nas mai mic, cu faţa mai întinsă, şoldurile mai subţiate şi cu un fund de braziliancă, în care medicul a introdus aproape 2 kg de grăsime, obţinută în urma liposucţiei. Întreaga intervenţie a costat 7.500 €, însă satisfacţia a fost pe măsură. Simona Traşcă (37 de ani) a fost nevoită să se îngraşe 10 kg pentru ca medicii să aibă de unde să-i extragă grăsime şi să i-o introducă apoi acolo unde era nevoie: în muşchii fesieri.
Brigitte Năstase (40 de ani) este nou intrată în gaşca “funduleţelor siliconate”. Soţia lui Ilie Năstase şi-a bombat posteriorul în luna mai, în Turcia, costul operaţiei fiind de 4.000 €.