Vrea să renunţe la imaginea de Butler de România. A făcut primul pas
De cum a urcat pe scena concursului „Vocea României”, Marius Marin s-a ales cu porecla „Butler de România”. Fostul elev al Loredanei nu a scăpat nici acum de acest apelativ, la un an de când a participat la emisiunea de la PRO TV. Probabil, ca să nu mai fie comparat cu supestarul de la Hollywood, Marius s-a tuns. Periuţă.
„Şi acum îmi mai spune lumea Gerard Butler, dar eu nu vreau să mă promovez cu această poreclă”, a declarat pentru Click!, uşor amăgit, Marius Marin. Din acest motiv, cântăreţul s-a tuns scurt, astfel că asemănarea dintre el şi actorul din filmul „300 – Eroii de la Termopile” nu mai este atât de izbitoare.
Deşi participarea la „Vocea României” nu i-a adus atât de multe concerte precum se aştepta, cântăreţul originar din Slobozia mărturiseşte că îi merge ceva mai bine: „După Vocea nu merge nici bine, nici rău, dar nu e nici ceva oau! Am mărit trupa, de la şase la opt persoane, iar ca bani nu pot spune că vin mai mulţi ca înainte de concursul de la PRO”, a mărturisit cântăreţul.
Cum trupa sa este acum mai mare, şi tarifele pentru cântări au crescut, astfel că pentru o oră de cântat, el cere şi 3000 de euro.
Însă „Vocea României” i-a adus ceva în plus: mai multe admiratoare. Dar Marius se ţine ferm pe poziţie şi nu cedează ispitelor: „Da, a crescut numărul admiratoarelor după concurs, dar eu sunt un familist convins. Am ales familia şi nu cum se mai face după astfel de concursuri: apari în compania alteia, faci un scăndăluţ, atragi atenţia şi aşa încerci să devii celebru. Eu ţin cu familia mea, am o fetiţă, Evelina, pe care o iubesc enorm”, a declarat Marius pt Click!.