Dragă Adriana Iliescu,
Doamnă, gestul dumitale temerar m-a bulversat. Deși, el are, conține, o doză serioasă de romantism, îndrăzneală, duioșie, dar și inconștiență. Căci îmi amintesc cum era când cu inseminarea, apoi cu nașterea bietei Eliza.
Pentru mulți părea că ați făcut un sacrificiu mai degrabă publicitar. Nu așa cred eu… Dar acum abia îmi explic de ce am tăcut atunci. Fiindcă pun în balanță consecințele faptei cu imediata realitate. Da, e temerară povestea. Să naști un copil fără tată, cu o mamă modestă financiar, aflată la vârstă de bunică, 67 de ani, căreia i-ar mai trebui încă pe puțin 20 spre a ajunge să-i cumpere o rochie de mireasă… cum te exprimai. Apropo, pe lângă frustrările vieții care te-au dus la acest gest, lași totuși fiicei tale o moștenire de notorietate serioasă, un capital mediatic. E ”fiica celei mai bătrâne mame din România”. În gestu-ți temerar, ai mizat probabil și mai mizezi pe un ajutor de ani al Proniei. Lucru care se poate întâmpla. Dar asta musai în concordanță cu starea sănătății. Și încerc să cred după știrile din presă că starea-ți e cam șubredă, devreme ce ai început să te pregătești de plecare. Aici vine un lucru extrem de sensibil, de delicat și trist, chiar sumbru: cum să înveți un copil de 11 ani, o fetiță, să facă cele cuvenite? Dar, mai ales, cum să depășească momentele ultime? Cine o protejează? Iată câte complicații are gestul tău ”eroic” pentru unii; nesăbuit pentu alții. Dar eu cred așa: Copilul acesta este un dar de la Dumnezeu. Pe care dacă Ăl de Sus nu-L dorea, nu te lăsa să-l faci. Forțând, am spune că Tatăl fetei este chiar Dumnezeu, fără a face vreo trimitere blasfemică la altceva… Biserica e casa Elizei. Numele e venit din Elizewa, cu semnificația “Dumnezeu este perfecțiunea”. “El” e Dumnezeu; “sheba” e 7, cifra perfecțiunii. Așa că eu cred că de la momentul final Eliza trebuie să devină fiica Bisericii. Care să se ocupe în continuare de destinul ei. De altfel, aud, inteligentă și văd, frumoasă foc. Am consultat deja o importantă față bisericescă bucuroasă dacă lucrara s-ar putea. Evident, cât mai târziu, cu voia Cerului …
Deocamdată, părintele care vrea să se implice cere anonimatul. Fie și atât, mi s-ar părea ceva extraordinar. Dar tot ce e creștinesc nu ține de extraordinar… ci doar de firesc.
