Dragă Alexandra Uşurelu,
Te-am urmărit recent în recital la Alba Iulia. Rock-folk-pop simfonic. Nu în concurs, cum ar crede unii care nu te știu - încă - și care nu te-au auzit cântând - încă - și care te știu numai ca pe ”fata aceea” care cântă - încă - cu Mircea Vintilă ”Ceva se-ntâmplă cu noi”, pe YouTube… Pentru a fi recunoscută mai bine aș zice: Alexandra Ușurelu cu stilul ei - o Norah Jones a României, care se acompaniază la pian… de soțul său Bobby Stoica…
Dar te-aș nedreptăți dacă aș limita ceea ce cânți tu numai la Norah. Ești, deci, o voce minunată, cristalină, cu un stil fresh pentru România, care, ajutată, acompaniată de soțul tău și de trupă, și care mai cântând și cu Mircea Vintilă, poți fi una dintre marile noastre vedete pop AUTENTICE. Și apăs pe vocabulă fiindcă, iată, “Vocea României” lansează vedete de moment. Altfel, de ce după un rating colosal, nici unul, dar nici unul dintre câștigători nu a ajuns o vedetă reală mare? Cu toată publicitatea/popularitatea fabuloase. Acolo se produc vedete, talente care, când ar trebui valorificate, sunt aruncate ca pruncul Spartan cu handicap, direct în vâltoarea showbizului. Care-i înghite. Din zecile de cazuri, eu am rămas la unul singur: Iulian Canaf. Care nu a câștigat. Aia, voce…
Tu, Alexandra, ai deja un staff ultraprofesional. Ai voce. Prezență. Personalitate. Asta au și ei victorioșii VR! Dar tu ai o continuitate în evoluție. Ai servici… Ești ca o construcție picturală-tușă cu tușă… La ei, de câștigi te duci acasă și aștepți să te cheme să faci pe ”chefa” - cum agramat se spune - sau animație de Revelion. Ori tu ești de la început - ferm! - o practiciană a muzicii. Ai ales ”cu tupeu”, să cânți direct la Teatrul Național din București. Miză mare!
Ai apărut acum, la Alba, alături de Vintilă, într-un recital; de gală; pe cai mari. Într-un public educat - pro-folkiștii! - elevat, cult, nu bâțâitori din buci și pelvis, care să te aplaude și spiritualmente… Ai un început bine călăuzit cu finesse. ”Musically” corect… Și asta îți oferă o garanție de viitor. Nu-ți trebuie să te consacri melodic numai ca o Norah Jones. Poți și altceva. Puteți, tu și Bobby - o comoară. Iar un Mircea Vintilă alături, e zălog cu aura sa de Primul Mare Folkist al nostru. Primul folkist popular pe vremurile de început, anii ’70. Faceți toți echipă bună. Aveți gust. Discernământ. Rafinament. Germenele unui succes stabil. Ați atras și o veți mai face, atenția publicului insultat de manea, cu ceva cultură. Care ascultându-vă, va exclama: “Ceva se-ntâmplă cu ei…”
