Dragă Cornel Borza,
Nu vreau să fac bancuri fizice proaste, dar mă întreb și eu uneori de ce te-am uitat mai toată vremea. Deși, te admir dincolo de poate. Poate… unde ai fost și ești la umbra uriașelor Florici și Viorici… să nu le mai numesc… Și, tot nu rezist unei glume - te-ai piedut printre zadiile doamnelor cântărețe de Bihor. De aia nu te-am observat din prima….
Te știu din vechime, ca să zic așa. Căci - oho, ani buni și mulți! - te-am descoperit la o sărbătoare la Muntele Găina. Era un grup ”cu mai mult ca prefecții” aferenți muntelui, cu ștabii județeni, cu lumea aia încă ”bună”, azi blestemată de popor. Eu eram cu Maria Haiducu și cu grupa întocmită ad-hoc din Albac- Alba, cu Nelu Rus - prefectul de atunci și primarul din Albac Ghiță Pașca. Era un amestec de politicieni buni și pălinci faine… că nu știai care trosnește mai țapăn… Maria Haiducu te tot lăuda și dacă nu greșesc ne informa că ești viitorul fin al Marioarei Murărescu… sau doar ce fusesei… Nu asta m-a impresionat. Ci muzicalitatea ta. Glasul tău. Dinamismul colosal …Căci, te-a rugat să ne cânți ceva. Un ”ei-hai lele!” Iar dacă Marioara cu flerul ei te-a înrudit și te-a scos din pădurea aia de zadii, nu o făcea aiurea. Însemna că ești. Cineva. Ceva….
Și ai fost! Că-mi dau peste cap cu o tulpină de tulheni de ciudă. Ai fost mereu în față…și ai luat premii, ai cântat dumnezeiește, omenește, îngerește; ai făcut bisuri, ai spart săli cu ritmurile tale și cu acel definitoriu ”ei-hai, lele!”. Erai precum un soi de Om atomic. Tu ești o explozie de energie, mă mir cum și unde sălășuiește atâta…Mă tem să dau mâna cu tine să nu mă apuce dârdâiala sau mai bine dragul de joc…
Dar ele, dimensiunile tale, își au Măreția în cea a costumului și în bogăția lui nesfârșită. Ești o minune, Omule! Poate că am un sentiment de culpă. Căci, prins de toate madmoazelele alea fițoase, zise mondene, decoltate, râzgâiate pe bani grei cu moda lor, am putut să neglijez un personaj ca tine.
Nu știu cum să dreg acum busuiocul. Noroc că nu stai tu numai în scrisul meu și au fost încă mulți alții care te-au apreciat. Mă gândeam, apropo de discursul meu encomiastic la adresa-ți…. Dar, când a fost să te pună la naționala României de la Brașov te-ai evaporat. Când Marioara nu e, nimic nu e…
Nu te-au văzut de zadii… era sa zic… căci, care zadii,…că, cine a fost pe-acolo? mama zadiilor! Aud că s-au rătăcit p-acolo niște amatori de la Dunăre, veniți cu pluta, nu știu, zvonuri…
Prietene, sper ca micile mele rânduri să mai fi întregit lucrarea pe care de ani am ratat-o în ceea ce te privește… Dar, nu o dreg, ci îți spun un adevăr - ești un uriaș al folclorului românesc. Cu acel extatic, simplu îndemn
”Ei-hai laila!//Tulai, Doamne, bine mi-i!”