Dragă Elena Udrea,

Ultima actualizare:
dc 0011 0 jpeg

Uite că evenimentul mult așteptat, care într-o țară ca a noastră venită direct din Caragiale a căpătat dimensiuni mondiale, s-a petrecut. Te afli în una dintre cele mai frumoase țări din lume, Costa Rica, și i-ai dăruit acestei mici republici o româncă. EVA MARIA.

M-am întrebat și te-ai întrebat probabil de ce eu, cu unele excepții, am avut niște pusee de simpatie aparent nejustificate față de tine. Nu știu, l-aș întreba întâi pe Ion Cristoiu, care este un jurnalist de nădejde al patriei, dar și care, o știu de demult, avea mari slăbiciuni pentru frumos… Dar a mai apărut o coincidență ca să-mi justifice simpatia poate nu prea întemeiată. Fetița ta poartă numele nepoatei mele. Părintele Cărămizaru de la biserica Sf. Gheorghe Nou din București, km 0, care mi-a creștinat-o, mi-a explicat că numele are o forță duhovnicească extraordinară și că va aduce multă fericire purtătoare ei. Eva este mama noastră a tuturor, cea de la care prin dragostea cu Adam a întruchipat lumea aceasta. Maria este mama lui Iisus Cristos Mântuitorului nostru, pe care l-a adus pe lume să mântuiască lumea de păcate.

Nu știu dacă ai gândit în termenii ăștia, dar este o inspirație fericită, zic eu, de natură divină. Să credem că este voia Domnului. Elena, ce cred eu că va face copilul acesta din tine, sau ce nutresc a crede, sau ce cred unii că nutresc eu a crede? Te va spăla de toate păcatele comise și necomise, te va apăra de rele și mai ales va spori respectul românului față de politicianul care eşti. Dar aici s-ar putea să stârnesc comentarii negative. Dar dacă ne uităm în istorie vom găsi sute de Elena Udrea. Tu nu ai scris, făcând politică, o istorie nouă, decât în măsura în care poporul acesta le-a aflat și pe cele mult anterioare ție. Așa că nu ești nici a o suta - femeie fatală - din politichie. 

Genul acesta nu se creează singur. E inventat  de minți uneori diabolice // geniale. Tu nu te-ai născut Elena Udrea, ești un artefact Elena Udrea, Prin farmec, sexualitate, inteligență uneori diabolică, abilitate ai reușit să devii în politică o figură de o forță imediat extraordinară. Evident hulită, urâtă, blstemată //adorabilă, adulată. Și, mai ales -  căci aici este forța motrice a construirii unui personaj ca tine - INVIDIATĂ. Lumea de azi a uitat de ceea ce înseamnă forța motrice a invidiei. Tu ai adus invidia norodului la cote paradoxale. Dar nu a durat. Nu putem urî la nesfârșit. S-au găsit avocați- justificatori care să te explice. Dar vine un moment când totul e gata. Se vede asta și din istoria fatalelor curtezane de la marile case imperiale. Toate au avut un sfârșit. 

Era momentul să ieși din decor ai făcut-o cu brio, te-ai eliberat din corsetul răutăților provocate de tine, sau de alții prin tine, ai avut susținători de cuvânt. De la care mă așteaptam să te părăsească și nu au făcut-o… 

Te curățești,  fie și în Costa Rica. Soare, echilibru, frumusețe, pentru că de azi încolo aș îndrăzni să-ți spun că nu mai ești aia ”stricata”, ”parșiva” Elena Udrea. Copilul și-a dat mir. O viață nouă, pură. Ești mama Evei Maria. E momentul să te apuci a-ți scrie istoria. Va fi bestseller. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net