Dragă Florica Bradu,
Citez din Zamfir, vechiu-ți coleg de scenă, care la ”Benoniada 80” de la Buzău, îmbrățișându-te a exclamat: ”Cine dintre noi, bărbații de la folclor, n-a fost îndrăgostit de Florica?”. Aluzie la frumusețea ta răpitoare cândva; calmă, senină, stenică azi… dar ochii și gropițele au rămas… Eu te-am cunoscut abia în ‘76, când, jurnalist fiind, l-am însoțit pe amicul Benone prin Maramureș. Eram fermecat de cântecele tale, dar și de ochii tăi, că nu fac excepție de la regulă…
Dar Cântecul. Cântecul rămâne peste veacuri. Și ce ați reușit voi, generația asta cu: Zamfir, Benone, Mitru Fărcașu, Lucreția Ciobanu - iertată, fie! - Sava Negrean-Budașcu, Nicolae Sabău, toate oltencele de aur de la Tănase, Radu, Lătărețu la Ciobanca și voi, bihorencele Florici și Mării mândre, moldovencele, Sărăroaica, Irina Loghin, bucovinencele Vicoveancăi… și încă alte multe valori, zic, e salvgardarea folclorului identitar. Căci, o spun cu obidă, sunteți ultimul val care a mai păstrat puritatea folclorului în limitele românismului, al zonelor originare.
Mai nou, noțiunea e confuză. Un Moloch. Unde se mixează totul cu acest nenorocit concept - europenism” ca oală, comună – nu Piață Comună - … țucal! al sclavagismului european. Amestecul se face acum invers: prin agresiunea și posesiunea Manelismului, acest flagel cancerigen. Că de aia am ajuns la pleonasmul numit ”Folclor Identitar”. Ultimii corifei sunteți voi. Și, de aceea, Florica dragă, pe când te ascultam și vă ascultam, nu odată am plâns. Căci eram transpus într-o viziune distopică, catastrofistă: poporul român luându-și adio de la cântecele străbune. Le ascultam pentru ultima oară…
Poate că la tine, la lirismul tău funciar am simțit chiar accente tragice… Da, acest prilej de bucurie, care ne-a adunat sub aripa prietenului Benone, arareori a fost bucurie ca atare. La mine. Că norodul s-a distrat… Eu m-am întristat văzând și ascultând, prevestind soarta folclorului, și a acestui biet neam. Nu știu ce m-a apucat. Iată în timp ce-ți scriu ascult tot muzica ta… Nu e depresivă, nu e tristă ca doina, dar unele nostalgii se stră-văd, le stră-simt… Muzica ta ascultată acum e melancolie, reverie, tristețe metafizică. Și poate nu e întâmplător la tine, cântăreață care, după glie, vine din cultură. Care-și asumă conștientă tristețile neamului ăst; nu numai ca un act primar de distracție lumească, ci și ca unul metafizic...
Sensibilitatea unui neam ce piere… cam asta denotă și conotă glasul și cântul Floricăi Bradu...
