Scrisorile lui Stanca. Dragă Gheorghe Berceanu,
Mă bucură faptul că ai lansat cartea vieții tale: ”Gheorghe Berceanu- Hercule de buzunar. 48 kg de aur.” Cu prefața mea. Biografia. Viața unui Erou. Mă întreabă unii tineri cine ești? Există Internetul. Și, ce vor vedea acolo îl va uimi. Și tu, o excepție umană, exiști și încă activezi pe tărâmul luptelor.
Vorbesc aici despre tine ca fiind dintre cei mai mari campioni ai României. Din sport! Ai o panoplie de medalii. Olimpice, mondiale, europene, naționale. Care au făcut istorie… Ești din stirpea Patzaichin - Nadia.Nasol măi, că nu prea ai un CV tabloidal. Să cadă fetele pe spate. Nu ai bătut pe nimeni într-un club de fitze. Nici măcar la lupte… Nu ai pozat gol amețit de alcool. Deși la 69 de ani, ai mușchi de arătat fetelor amatoare de oarecari devorări. Ba-mi amintesc că la tinerețe, la 48 kg, arătai ca un bibelou sculptat. Un splendid bărbat miniatural care a bătut toată cariera sa mai tot și a luat toate culorile de medalii.Vorbim de viața sportivă și mondenismul de azi, și, uite, am a mă confesa ... Eram la “Săptămâna”. Întâlnindu-l pe Cristian Țopescu în redacție, eu, care frecventam barurile de noapte, te-am pârât: Berceanu era azi-noapte la bar Atlantic! Ei, și? E un mare campion, are și el dreptul să se distreze după ce e mereu printre cei mai buni?!”. Așa m-a pus la punct …Acum “vedetele zilei”, amatoare de conniac&vinuri medaliate, merg la club să fie văzute și paparazzate... Alte vremuri.Ce mă doare, nu numai în cazul tău, ci al tuturor mărimilor românești, e că tu, mare Glorie a Patriei, ai intrat în categoria”Omișii Patriei”. Mă uitai la TVR odată de Crăciun, la emisiunea dlui Burtea, la câteva glorii ale muzicii, doamnele Dida Drăgan sau Angela Similea. Mă gândeam că așa, şi ele precum mulți sportivi de faimă, alcătuiesc “generația gloriilor îngropate de vii”....Mi se pare nedrept, Campionissime, să mă suni în dimineața zilei de Crăciun nițel înaintea zilei tale de naștere, și să-mi spui că te răpun durerile de mijloc. Alea contractate “pentru țară”, “cel mai înalt catarg”, “drapelul Patriei”, kakka makka... azi vorbe goale, seci, ce sună ca doi dovleci…Și în ziar aflu că un solist pop, oricât de bun, a făcut deja milionul de euro. Nu e drept. Nici ca un campionissim ca Berceanu să fie uitat, abandonat într-un soi de colb al istoriei… Că-mi vine să dau cu barda-n Dumnezeu, cum zice românul la marele necaz, fără să o facă… dar, îi vine…Însă, “garda moare, dar nu se predă”. Colonelul Berceanu și-a scris memoriile. Ajutat de o nepoată harnică și devotată - Monica Berceanu. Și-a adunat amintirile, fie și cu junghiurile alea vechi. E încă apt. Dă-le-ncolo de junghiuri, dureri, expectorații... Și de gesturi inexistente ale unei patrii nerecunoscătoare: “Nădejdea e numai în noi”.Bine, bravo, felicitări pentru cartea asta! Ea e oglinda vieții tale. Biblia luptătorului român. Sper ca la anul, când faci 70, să fii general. Meriți, Campionule!Să fii sănătos, să-ți dea Domnul să apuci ziua când un alt român te va egala. Adică, la anu’ și la mulți ani! (variantă la prefață).
