Scrisorile lui Stanca. Dragă Iuliana Tudor,

Ultima actualizare:

Te-am urmărit, la început cu drag, în ultima ta prestaţie, aceea de la Cerb. Şi, cu toată admiraţia mea pentru tine, am unele comentarii. Primul şi cel mai flagrant este lista invitaţilor la această ediţie jubiliară. Naţională! Nu era vreo şuşă de doi lei la Troglodiţii din Deal.

Era un Jubileu Naţional. Iar eu nu-mi pot explica de ce a lipsit CREMA folclorului românesc. Aş vrea să ştiu dacă toată această distribuţie a fost alcătuită numai de tine, împreună cu distinsa şi experimentata Elise Stan sau de altcineva. Este esenţial. Căci, fără cuvinte dau aici o listă deloc exhaustivă alcătuită ad-hoc. Este doar o interogaţie:Unde au fost marile valori ale folclorului?În condiţiile în care viaţa nu iartă, nici nu amână - Lucreţia Ciobanu, Maria Butaciu, Ionela Prodan, Mitru Fărcaş, Ileana Constantinescu, cel puţin, s-au dus recent dintre noi. Crezi/credeţi că Valorile ar mai trebui să se forţeze să supravieţuiască doar ca ”VOI” să catadixiţi a le invita la un Cerb? Cinică amânare. Ilogică. Lumea folclorului vorbeşte, cleveteşte. Nu dau curs acuzelor, căci s-ar ajunge la DNA, dar eu refuz a crede aşa ceva… La urma-urmei cine sunt aceşti VOI (sau ”ei”) să decidă lucruri esenţiale de politică a culturii? Anume, cine e reprezentativ şi cine nu! Cine v-a ”uns”, cine i-a ales? Nu ştiu sigur cine e acest ”VOI”, dar tu eşti interfaţa? Cu ce criterii s-a operat şi hotărât?!Pe vremuri, mulţi cântăreţi o acuzau, fără probe, pe defuncta Marioara Murărescu precum că avea preferaţii ei care o cadoriseau. Mulţi dintre aceştia însă aveau valoare. Pe care au şi confimat-o. Ceea ce ai făcut tu acum, Iuliana Tudor - secondată/ghidată ca de obicei, sau nu, de Elise Stan, este de neacceptat: Eludarea într-un festival reprezentativ, evitarea marilor valori ale genului. Nu comentez. O imagine strâmbă! Dau doar lista scrisă la întâmplare a celor absenţi. Să judece lumea: Zamfir, Bocşa, Vicoveanca, Rareş, Biriş, Lavric, Condurache, Negrean, Benone, Ionuţ, M. Ciobanu, Irina, Ceia, Sabău, Buciu, Borza, Bradu, Flintaşu, Stoican mama, Turcu, Calotă, Turda, Dragomiroiu, Domuţa-Mastan, Pascal Cojocăriţa, Velicu, ş.a. să-mi ierte uitarea…Îţi scriu ţie şi nu acestor ”VOI”, pentru că - aparent? sau, nu? - ai acaparat dictatorial acest proiect de Cerb. Tu ai centrat, tu ai dat cu capul, cum se spune. Ai ajuns să ne arăţi că ai şi talente actoriceşti, că reciţi, deşi nu era nevoie. Mai lipsea să ne şi interpretezi şi genericul de la “Odată-n…” când ai arătat aproximativ că ştii şi cânta. Zău, semănai cu personajul infantil din Caragiale de se dădea-n stambă la mosafirlâc. Dar, tu nu erai acasă la dom Piscupescu, draga mea, ci pe scena unui mare festival! Nu, Iuliana, cu toată dragostea mea de până ieri, îţi amintesc cu condescendenţă: ceea ce se întâmplă în ”parohia ta” - care e a TVR!, nu a ta! - pute a dictatură, a clientelism, a răsfăţ, a bun plac, a feudă personală… E timpul să te analizezi - sau să o facă conducerea TRV! - să te limpezeşti la gândurile ce duc spre pericole autarhice. Şi, să redevii acea prezentatoare plăcută, simplă, iubită de tot natul. Succes!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net