Scrisorile lui Stanca. Dragă Veta Biriş,
Mă gândeam adesea, ascultându-te, că dacă am avea un soi de storcător de spirit și ți l-aș aplica, din tine ar curge numai muzică patriotică. Nu zic că ai fi unilaterală, dar asta-ți e vocația… Lucru rar la un român, des la un ardelean.
Care știe, înțelege, trăiește realitățile și parcurge istoria Ardealului fie și cu ochii minții, prin educație. Eu, bucureștean sadea, jmecher de Giulești, când m-am căsătorit și am făcut nunta în Sălaj, am crezut că intru într-o altă lume.Nu cântece de lume, nu decoltate, numai patriotice. Despre oful neamului. Invitații de atunci s-au simțit ca la Cenaclul Flacăra…
În Transilvania îs alte ofuri. Acolo spiritul patriotic e viu, e treaz, îl găsești la târg, pe uliță, în tren, la horă. Dacă nu trăiam astea nu te-aș fi înțeles prea bine… Căci, mă gândeam eu atunci, la anii ‘85, la cine îi educă pe oamenii aceștia să-și iubească țara. Partidu’? Ăla ne siluia! Erau vremile când asta era poruncă, o lozincă nenorocită. Cine vă comanda pe voi, ardelenii, mă uimeam atunci? Căci, mari mulțumiri de unde? Obidă, CAP, sărăcie, tăiai vițelu’ făceai pușcărie… Ba-mi amintesc că eram prin Năsăud, zonă necooperativizată, și umbla zvonul că va veni și acolo pe munții ăia, urgia, lumea aia terifiată.
Atunci mi-am răspuns cu o întrebare. Poeziile lui Eminescu, Coșbuc, Goga cine le comanda? Cine plătea poemele? Sigur, au fost și mercenari ca oriunde, oricând, dar fondul era sincer… venea din sufletul omului…Așa mi-am explicat eu fenomenul care este Veta Biriș, emițătoarea de mesaje muzicale - un izvor spiritual nesecat de patriotism. A vorbi azi despre asta e plicticos. Deși, toți trăim din plin belirea acestei țări. E vetust, depășit să zici despre ”patriotism”- o lozincă de manipulare comunistă. Frecată, rodată, uzată.
Ei, grație ție, Veta Biriș, sentimentul acesta e mereu viu. Opera ta nu e vetustă.Tu ești ca o flacără ce arde-ncontinuu în Roșu-Galben -Albastru. Cântecele tale sunt de încrustat pe stâncile seculare, să rămână pe vecie deasupra Neamului. Iar când bate vântul de acolo de sus noi să cântăm solidari din respiraţie.
Tu, Ardeal!, Așa-i românul!...
Cântecele tale mobilizatoare - altă parolă jegoasă!…- adunătoare, îmbrățișătoare de oameni și spirite,… Astea te nasc cu har - am spus-o și-n cazul Savei Negrean - sunt toate, dar toate, posibile imnuri. Rezerve de energie națională și patriotică.
Scris acum 40 de ani acest articol era un model demagogic zdrențăros; azi e sincer și curat. Și venit din suflet pentru o făclie vie a spiritului cântului național numită Veta Biriș…
PS. Șirul de articole polemicești de argumente pentru marile carențe de la ”Cerbul…” se oprește aici. Dar nu se încheie…
