Ce mâncau de Paște Nicolae și Elena Ceaușescu. Preparatul care nu le lipsea niciodată de pe masă

Despre cuplul prezidențial Nicolae și Elena Ceaușescu se spune că nu era unul adept al obiceiurilor religioase. Cu toate acestea, de Paște, ei mâncau preparate tradiționale. În ceea ce-l privește, fostul dictator avea un preparat favorit în această perioadă a anului.

În casa lui Ceaușescu, masa de Paște era bogată Foto: Facebook
În casa lui Ceaușescu, masa de Paște era bogată Foto: Facebook

Ce mânca Ceaușescu la masa de Paște

„Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii”, a spus Suzana Andreiaş, fost administrator al reședințelor prezidențiale din Bucureşti şi Snagov.

Se pare că dintre toate preparatele tradiționale de Paște, Nicolae Ceaușescu prefera friptura de miel. An de an, cei care lucrau pentru dictator cumpărau cantități mari de carne de miel. Ouăle roșii și cozonacii pregătiți special pentru familia nu lipseau nici ele din meniu.

Lui Nicolae Ceaușescu îi plăcea și cozonacul simplu cu stafide. Administratorul şi aminteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu, lucru care nu a fost tocmai pe placul lui Ceaușescu, cel care a ordonat rapid mai multe tăvi.

,,Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid – n.r), frumos aranjat pe tavă. ‘De unde este cozonacul ăsta?’, mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. ‘Tu n-ai făcut?’. N-am făcut!

Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. ‘Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!’. În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie.

Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? ‘Dumnealor au mâncat’, a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, a mai povestit Suzana Andreiaş.

Ceaușescu organiza masă mare de Paște

Persoane din anturajul de odinioară al dictatorilor au declarat că cei doi obișnuiau să organizeze o masă mare de Paște la care își invitau rudele apropiate.

Această sărbătoare era tratată de Ceaușescu și Elena ca un prilej în care să se reîntâlnească cu cei dragi. La masă, cuplul mânca toate preparatele considerate și în zilele noastre a fi tradiționale mesei autohtone.

„În casele lor nu intra nimeni altcineva decât familia. Ei, părinţii, copiii şi nepoţii. Nici soţia lui Valentin nu intra. Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. La sărbători venea un călugăr care slujea mâncarea. Altfel, eu, unul, în biserică nu i-am văzut”, a povestit Camil Roguski, fost administrator al palatelor şi locuinţelor dictatorului.

Casa era pregătită până la cel mai mic detaliu de o echipă de peste 20 de oameni, în frunte cu Camil Roguski, Elena Ceaușescu fiind „o femeie tipicară până la exasperare”.

image
image
image
image
image
image
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net