Locul unde răsare prima dată Soarele pe Glob? Acest paradis e denumit „capătul Pământului”

Ultima actualizare:

De miliarde de ani, Soarele răsare și apune impunător, fără a fi perturbat de nimic. Dar în acest spectacol grandios, o întrebare curioasă își face loc pe buzele multor muritori: unde are loc primul răsărit de soare al zilei? Care sunt primi locuitori de pe Pământ care se bucură de lumina care vine de la 150 de milioane de kilometri distanță de Terra? Hai să elucidăm acest mister. Locul pe care vi-l vom arăta este superb, iar mulți vizitatori l-au denumit „capătul Pământului”.

FotoJet (4) jpg

Primul răsărit de soare al zilei are loc la „capătul Pământului”

Bun, mai întâi trebuie să oferim câteva detalii tehnice, înainte de a ajunge la „capătul Pământului”. Trebuie spus din start că, dintr-o perspectivă fizică, nu există cu adevărat „primul" răsărit de soare, transmite Cameron Hummels, un expert în astrofizică teoretică. Există doar o serie de răsărituri perpetue care se întâmplă tot mai departe spre vest. Așadar nu există nici primul răsărit, nici ultimul. Bun, aceasta este exclipația tehnică, dar pe noi ne interesează, totuși, care sunt locuitorii de pe Terra care văd pentru prima oară Soarele în fiecare dimineața înaintea tuturor.

Oamenii au stabilit, de-a lungul vremii, un sistem arbitrar de măsurare a timpului. Acesta include fusuri orare și Linia Internațională a Datei, care marchează linia de pe Pământ unde se termină o zi și începe următoarea. „Deci, primul răsărit de soare convenit al zilei are loc la Linia Internațională a Datei", transmite Hummels, potrivi livescience.com.

Linia Internațională a Datei trece prin mijlocul Oceanului Pacific, mai ales de-a lungul liniei de 180 de grade longitudine. Deși este în mare parte o linie dreaptă, există unele locuri în care se abate, astfel încât să evite împărțirea unei țări în două fusuri orare sau din motive politice și economice.

Ajungem astfel la Kiribati, o colecție de insule care străbat ecuatorul. Kiribati are cel mai vechi timpuriu fus orar de pe Pământ, așadar „pentru o mare parte a anului, Kiribati ar trebui să aibă primul răsărit de soare al zilei", transmite expertul în astrofizică, potrivit sursei citate.

Locuitorii din Kiribati sunt primii oameni care văd Soarele în fiecare zi

Kiribati este cel mai mare stat din Oceania din punct de vedere al întinderii. Totuși, uscatul acestei țări ocupă o porțiuni foarte mică. Teritoriul este format din 32 de insulițe împrăștiate la distanțe mari. În total, pe aceste bucăți de pământ trăiesc aproximativ 100.000 de oameni.

Locul este un adevărat paradis. Cei care au avut norocul să viziteze această zonă au afirmat că au ajuns la „capătul Pământului”. Adevărul este că nimeni nu îi poate contrazice, în condițiile în care acest stat e greu de găsit până și pe internet, dar în viața reală.

Cea mai estică insulă din Kiribati, Millennium Island, cunoscută și sub numele de Insula Caroline, este adesea primul loc de pe Pământ care întâmpină Soarele, transmite livescience.com.

Soarele nu răsare prima dată mereu din același loc

În timpul solstițiului de vară din Sud și al solstițiului de iarnă din Nord, pe 21 decembrie sau 22 decembrie, Polul Sud și cea mai mare parte a Antarcticii sunt luminate 24 de ore pe zi.

„Dar dacă te strecori puțin peste 66,6 grade Sud, soarele se va duce sub orizont pentru scurt timp. înainte de a produce un răsărit de soare la câteva minute după miezul nopții", precizează Hummels.

Young Island, o insulă nelocuită, revendicată de Noua Zeelandă, va vedea, prin urmare, uneori, primul răsărit de soare în zilele și săptămânile din jurul solstițiului, inclusiv pe 1 ianuarie.

Într-o altă perioadă a anului, Ghețarul Dibble, o peninsulă de pe coasta Antarcticii, are parte de primul răsărit al zilei în timpul solstițiului.

În jurul solstițiului de vară din Nord și al solstițiului de iarnă din Sud, de pe 20 iunie până pe 22 iunie, Soarele strălucește mai mult în emisfera nordică decât în emisfera sudică. Astfel, primul răsărit de soare va fi într-o insulă aflată între Rusia și Alaska. „Insula Big Diomede aparține Rusiei, iar Little Diomede face parte din SUA. În săptămânile și chiar lunile premergătoare datei de 21 iunie, insula Rusiei vede primul răsărit de soare din lume”, a spus Hummels.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

image
image
image
image
image
image
cub cutremur romania png
Biserica Gorunești jpg
Castelul Peles Muntii Carpati Pixabay jpg
pasaj dna ghica jpg
are grija de crocodili instagram jpg
conflict loc de munca