Provocarea pe care doar geniile o pot rezolva. Mută două bețe de chibrit pentru a forma 7 pătrate

La prima vedere, cei mai mulți dintre noi putem avea impresia că este o provocare extrem de simplă. La urma urmei, nu avem în față iluzii optice, sau calcule matematice, ci doar câteva pătrate formate din bețe de chibrituri. Iar tot ce trebuie să facem este să mutăm două bețe în așa fel încât la final să avem șapte pătrate!

Trebuie mutate doar două bețe de chibrit
Trebuie mutate doar două bețe de chibrit

Dacă ne numărăm printre românii care au mai rezolvat astfel de teste de inteligență în trecut, putem avea impresia că o astfel de provocare va fi mult mai ușoară, comparativ cu diferitele iluzii optice și calcule matematice care mai sunt folosite pentru a testa atenția la detalii și inteligența unei persoane.

Dar, odată ce vom privi mai atent, vom vedea că nici această provocare nu este chiar atât de simplă pe cât ar părea la prima vedere! Practic, avem în față o imagine în care apar 20 de bețe de chibrituri, care formează 5 pătrate. Iar tot ce trebuie să facem este să mutăm două bețe de chibrit în așa fel încât să rezulte 7 pătrate!

Trebuie să mutăm doar două bețe de chibrit

Cu siguranță că mulți dintre noi am mai dat peste asemenea provocări pe Internet. Ele sunt menite să ne testeze atenția la detalii și inteligența, iar pe lângă acest fapt, ele ne pot menține mintea ageră și relaxată, de-a lungul zilei.

Poate că și noi avem prieteni care profită de pauzele pe care le au de-a lungul zilei pentru a rezolva astfel de provocări, sau, de ce nu, poate chiar noi suntem cei care se testează cu astfel de provocări.

Care este rezolvarea provocării

Rezolvarea provocării
Rezolvarea provocării

Dacă încă nu am avut noroc cu această provocare, răspunsul corect se află în imaginea de mai sus! După cum putem vedea, odată ce mutăm bețele de chibrit, în imagine se vor forma 5 pătrate mai mici, unul mai mare, iar ultimul pătrat, cel cu numărul 7, este cel în interiorul căruia se află toate celelalte.

Pe Internet putem găsi nenumărate astfel de provocări fascinante și amuzante, așa că oricând putem să ne testăm mintea folosind astfel de teste.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
hacker profimedia jpg
thunderstorm 3213885 1280 jpg
maini venetia jpg
Doburoku Matsuri jpg
Kamala Harris Donald Trump/ FOTO: Getty Images
blocuri la vanzare jpg
castelul Bethlen Haller jidvei2 jpg
casa plantelor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net