Cine e Dan Petrescu, miliardarul român mort în accidentul aviatic de la Milano

Ultima actualizare:

    Miliardarul Dan Petrescu, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan, printre victimele accidentului aviatic din Italiafoto: Epa-Efe / Cancan.ro
Miliardarul Dan Petrescu, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan, printre victimele accidentului aviatic din Italiafoto: Epa-Efe / Cancan.ro

Dan Petrescu, miliardar despre care Ion Țiriac declara că este cu adevărat cel mai bogat român, a murit duminică, într-un accident aviatic la Milano. Avionul privat în care se afla împreună cu familia și alți cinci prieteni s-a prăbușit, la puțin timp după decolare. Nimeni nu a supraviețuit.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Italia, lângă Milano. La bord se aflau 8 oameni și toți au murit, anunța ieri presa din Italia. La manșă era chiar Dan Petrescu, magnatul imobiliarelor. Alături de el se aflau soția, fiul lor și încă 5 prieteni, a căror naționalitate încă nu este cunoscută. Decolaseră în jurul orei 13.00 de pe aeroportul internațional Linate, cu destinația Sardinia, dar s-au prăbușit într-o suburbie a orașului Milano, peste o clădire de birouri pustie, aflată în renovare. 

Unii martori spun că au văzut foc la unul dintre motoare. Alții au auzit o explozie în momentul în care avionul a căzut peste clădirea cu două etaje. Flăcări și fum s-au degajat în momentul impactului, iar incendiul s-a extins și la câteva mașini aflate în apropiere, tot goale la momentul accidentului. Nu departe de locul prăbușirii se afla o stație de metrou, însă autoritățile au confirmat că nu există victime la sol. 

Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o clădire 

Conform PRO TV, care citează Autoritatea Aeronautică Civilă, avionul de mici dimensiuni, de producție elvețiană, era înregistrat pe numele unei companii pe care o deținea omul de afaceri Dan Petrescu și a fost cumpărat în 2015. Ce s-a întâmplat duminică rămâne să stabilească o comisie tehnică, în urma unei investigații la care vor participa și autorități din România. „Se pare că a fost un incident și pilotul a revenit către aeroportul de pe care decolase, însă în proximitatea acestuia s-a prăbușit. Este posibil ca pilotul să fi pierdut controlul aeronavei, din motive tehnice. Ori i s-a făcut rău la manșă”, spune expertul în aviație Sorin Stoicescu. 

În vârstă de 68 de ani, omul de afaceri Dan Petrescu plecase în Germania în timpul regimului comunist și a venit în România, după Revoluție. Se pare că a fost unul dintre primii parteneri de afaceri ai lui Ion Țiriac. Cea mai mare parte din avere și-a făcut-o din imobiliare. Conform Adevărul, în 2018 deținea 15-20 de parcuri comerciale închiriate către Metro, Praktiker sau Auchan. Întreaga avere i s-ar ridica la circa 3 miliarde de euro. Cu toate acestea, era foarte discret: conducea mașini vechi și se îmbrăca modest.  

Dan Petrescu avea dublă cetăţenie, română şi germană. Soţia miliardarului era în vârstă de 65 de ani şi avea cetăţenie franceză, iar fiul lor, Dan Ştefan Petrescu, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie. Mama lui Dan Petrescu, în vârstă de 98 de ani, este la Olbia, la reşedinţa familiei.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia oraşului Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie, conform informaţiilor primite până în prezent. Oficiul consular nu a primit deocamdată solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.

Citește și:

Dan Petrescu, cel mai bogat român, soţia, fiul şi cinci prieteni ar fi murit în accidentul aviatic de la Milano

UPDATE Un avion privat s-a prăbuşit în Milano. Doi români confirmați printre victime

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net