Joe Biden, după retragerea din Afganistan: "Era timpul să încheiem acest război"

Ultima actualizare:

    Acţiunea marchează al doilea proces major pe care administraţia Biden l-a intentat anul acestaFoto: Getty
Acţiunea marchează al doilea proces major pe care administraţia Biden l-a intentat anul acestaFoto: Getty

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi (31 august), la o zi după retragerea completă a trupelor SUA din Afganistan, că era momentul încheierii războiului început în urmă cu două decenii. El a precizat Statele Unite se vor concentra pe ameninţări actuale şi viitoare. El a subliniat că şi-a ţinut promisiunea făcută în campanie, dar şi că va continua lupta împotriva teroriştilor din Afganistan şi din alte părţi ale lumii.

„Când am stabilit data de 31 august, am presupus că cei 300.000 soldaţi afgani, pe care i-am instruit şi echipat, erau puternici în faţa talibanilor. Nu au rezistat atât de mult pe cât se aştepta lumea. Astfel, a crescut riscul pentru militarii NATO rămaşi în Afganistan. Termenul limită de 31 august nu a fost unul arbitrar, a fost pentru a salva vieţile americanilor (...) Nu aveam să prelungesc un război veşnic şi nici o plecare nesfârşită. Aveam de ales între a evacua şi a escalada (tensiunile, n.r.). Nu puteam rămâne la nesfârşit în Afganistan pentru că totul s-a schimbat”, după ce predecesorul său, Donald Trump, a încheiat acordul cu talibanii. Din martie, a adăugat el, au fost trimise 19 notificări americanilor din Afganistan privind evacuarea. Mulţi au decis că vor să rămână, iar acum au decis că vor să plece. Era timpul să încheiem acest război. Este o lume nouă. SUA trebuie apărate de ameninţările din 2021 şi de mai departe, nu din 2001. Vom menţine lupta împotriva teroriştilor din Afganistan", a declarat Joe Biden, potrivit news.ro.

„Nu am terminat cu voi încă”, a transmis organizaţiei ISIS-K, responsabilă pentru atacul sinucigaş de săptămâna trecută de pe aeroportul din Kabul în care au murit 13 soldaţi americani. Celor care vor răul Statelor Unite, el le-a spus: „SUA nu vor avea linişte. Nu vom ierta si nu vom uita”.

Preşedintele a menţionat că, deşi trupele americane s-au retras din Afganistan, va face eforturi pentru a asigura că talibanii îşi respectă angajamentele, inclusiv să permită celor care vor să părăsească ţara să facă acest lucru în siguranţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net