Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Locul atipic unde va fi înmormântat, cum va arăta sicriul și cât timp ține Vaticanul doliu
Doliu la Vatican și în întreaga lume catolică. Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit la vârsta de 88 de ani. Trista veste a fost confirmată luni, printr-o declarație oficială video transmisă de Vatican, și preluată rapid de marile agenții internaționale de presă.

Trecerea sa în neființă pune capăt unei domnii istorice de 12 ani, marcate atât de speranță și reformă, cât și de controverse și diviziuni profunde în interiorul Bisericii.
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio în Buenos Aires, Argentina, a fost ales Suveran Pontif în martie 2013, după demisia neașteptată a Papei Benedict al XVI-lea. Alegerea sa a fost un moment simbolic de cotitură: pentru prima dată în istorie, Biserica Romano-Catolică era condusă de un papă din America Latină și, totodată, de un iezuit – două premiere absolute.
Duminică a apărut ultima dată în public
Ultima apariție în public a papei Francisc a fost duminică. Suveranul Pontif a oferit o binecuvântare zecilor de mii de credincioși din Piața Sfântul Petru de la Vatican.
Internat la Spitalul Gemelli din Roma începând cu 14 februarie 2025, din cauza unei pneumonii bilaterale severe, Papa Francisc a primit tratament intensiv – inclusiv oxigenoterapie și transfuzii de sânge, potrivit Adevarul.
Cu toate acestea, starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat. În ciuda eforturilor medicilor, Suveranul Pontif s-a stins din viață luni, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o moștenire profundă de iubire, umilință și dedicare față de aproapele său.
În cei 12 ani de pontificat, Papa Francisc s-a confruntat cu multiple probleme medicale. În ultimii ani, starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, fiind marcată de episoade frecvente de gripă și infecții respiratorii. În 2021, a fost supus unei intervenții chirurgicale la colon, iar în 2023 a trecut printr-o operație pentru repararea unei hernii abdominale.
Tot în acel an, a fost internat pentru trei zile din cauza unei bronșite acute. Durerile provocate de sciatică, o afecțiune cronică ce i-a afectat mobilitatea, l-au însoțit constant. În decembrie 2024, Papa a fost văzut cu o vânătaie pe bărbie, după o căzătură, iar în ianuarie 2025 a suferit o altă cădere, soldată cu o rană la braț.
Starea lui de sănătate a fost complicată de o infecție pulmonară suferită în tinerețe, care l-a lăsat cu un plămân parțial extirpat – o vulnerabilitate majoră în fața pneumoniei care l-a răpus în cele din urmă.
Conștient de fragilitatea fizică și dornic de simplitate chiar și în moarte, Papa Francisc a aprobat în decembrie 2024 o ceremonie funerară mai modestă decât tradiția prevede.
Ritualul doliului papal și ultimele dorințe ale Papei Francisc
Moartea unui papă declanșează o perioadă tradițională de doliu de nouă zile, cunoscută sub numele de Novendiale, o practică cu origini în Roma antică.
În această perioadă, Italia declară de obicei doliu național, iar Vaticanul intră în sede vacante – intervalul în care Scaunul Apostolic rămâne vacant, iar conducerea Bisericii este preluată temporar de Colegiul Cardinalilor. Totuși, în această etapă nu se pot lua decizii majore până la alegerea unui nou suveran pontif.
Trupul papei va fi binecuvântat, îmbrăcat în veșmintele liturgice și expus publicului în Bazilica Sfântul Petru, pentru ca miile de credincioși, dar și lideri internaționali și demnitari, să îi poată aduce un ultim omagiu.
Spre deosebire de tradiția trecută, când trupul pontifului era așezat pe un catafalc – o platformă ridicată –, Papa Francisc va fi înmormântat într-un sicriu simplu, deschis, într-o ceremonie marcată de sobrietate.
De-a lungul istoriei, papii erau adesea îmbălsămați, iar unora li se extrăgeau organele înainte de înmormântare. Într-o biserică din apropierea Fântânii Trevi din Roma sunt păstrate inimile a peste 20 de papi în urne de marmură, considerate relicve sacre.
Astăzi însă, aceste practici sunt în mare parte abandonate. În schimb, în fiecare zi a perioadei de doliu vor avea loc slujbe de rugăciune și momente de reculegere atât la Vatican, cât și în întreaga lume catolică.
O înmormântare aparte pentru un papă neconvențional
Ceremonia funerară va fi cel mai probabil organizată în Piața Sfântul Petru și oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, cardinalul italian Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani. Tradițional, papii sunt înmormântați în Grotele Vaticanului – criptele aflate sub bazilică –, unde se odihnesc aproape o sută de suverani pontifi, inclusiv predecesorul lui Francisc, Papa Benedict al XVI-lea.
Papa Francisc, însă, a ales un alt drum. Într-un interviu din 2023, el a mărturisit că dorește să fie înmormântat la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, una dintre cele mai dragi locuri pentru el, pe care a vizitat-o frecvent de-a lungul pontificatului său. Această alegere îl va transforma în primul papă din ultimul secol care va fi îngropat în afara Vaticanului.
Și în ceea ce privește detaliile înmormântării, Francisc a ales simplitatea: un singur sicriu din lemn și zinc, renunțând la practica tradițională a celor trei straturi – chirpici, zinc și ulm. La fel ca predecesorul său, este de așteptat ca sicriul să conțină un rogito – un document oficial, de aproximativ 1.000 de cuvinte, ce rezumă viața și pontificatul său –, împreună cu monede emise în timpul domniei sale.
Cine a fost Papa Francisc
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio la 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, Argentina, provenea dintr-o familie modestă de imigranți italieni. Înainte de a se dedica vieții religioase, a studiat chimia și a lucrat ca tehnician într-un laborator.
În 1958, la doar 22 de ani, a intrat în Ordinul Iezuiților (Societatea lui Isus), iar în 1969 a fost hirotonit preot. A devenit Arhiepiscop de Buenos Aires în 1998, fiind ridicat la rangul de cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 2001.
Pe 13 martie 2013, după demisia Papei Benedict al XVI-lea, Jorge Mario Bergoglio a fost ales cel de-al 266-lea Papă al Bisericii Catolice – primul din America Latină și totodată primul iezuit care a urcat pe Scaunul Sfântului Petru.
Pontificatul său a fost profund marcat de empatie, modestie și o abordare pastorală caldă, apropiată de credincioși. A susținut ferm dialogul inter-religios, protecția mediului înconjurător și dreptatea socială. Enciclica sa emblematică, Laudato si', a fost un apel global pentru ecologie integrală și responsabilitate față de creație.