S-a aflat ce se va întâmpla cu hainele reginei Elisabeta a II-a și cu colecția de bijuterii a acesteia

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a lăsat în urmă o veritabilă colecție de amintiri, materializate în momente istorice sau întâmplări memorabile, numite „Era elisabetană contemporană”. Totodată, moștenirea fostei suverane este completată și de lucruri lumești, concrete.

Nu purta aceleași haine de două ori, la evenimentele formale

Se spune că regina Elisabeta a II-a nu apărea în public îmbrăcată la fel de două ori. Casa Regală a Marii Britanii beneficia de creațiile unor furnizori oficiali, în materie de obiecte vestimentare. Cum regina Elisabeta a ocupat timp de șapte decenii tronul Regatului Unit, suverana a strâns o colecție impresionantă de haine.

Astfel, foarte multe persoane se întreabă ce se va întâmpla cu aceste obiecte vestimentare, atunci când dulapurile reginei vor fi golite, o etapă absolut normală, după decesul acesteia, la vârsta de 96 de ani, pe data de 8 septembrie.

Citește și: Cu aceste femei s-a spus că ar fi înșelat-o prințul Philip pe regina Elisabeta a II-a

Brian Howey, expert în obieceiurile Casei Regale a Marii Britanii și autor al cărții „Not in front of the Corgis”, susține că regina obișnuia să doneze hainele strânse. Obiectele vestimentare ajungeau la angajați sau apropiați, însă fără etichetele oficiale, care ar fi putut dovedi faptul că lucrurile fuseseră purtate de aceasta. 

Motivul este simplu. Tentația de a scoate la vânzare asemenea piese este mare, inclusiv pentru apropiații reginei. Astfel, în lipsa unor dovezi concrete, aceștia intrau în posesia unor simple haine. Chiar dacă piesele erau identice cu cele purtate de regretata suverană, nu exista vreo dovadă care să ateste că nu erau simple replici.

Vezi și: Ce nu s-a văzut la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Momentele care au dat emoții organizatorilor

În cazul unor piese cu valoare istorică, purtate în momente cheie ale regimului elisabetan, hainele ar putea fi păstrate pentru a completa colecția unui muzeu.

În materia de bijuterii, politica este diferită. Regina Elisabeta deținea două tipuri de obiecte prețioase, cele ale instituției propriu-zise, Coroana Britanică, și cele personale, cumpărate, moștenite sau primite cadou.

Elisabeta a II-a avea la dispoziție două tipuri de bijuterii, de patrimoniu și personale

Cele oficiale erau utilizate într-un regim special, fiind împrumutate de la muzeele unde sunt expuse. Este vorba despre obiecte prețioase oficiale, cu valoare de patrimoniu, utilizate și transmise exclusiv între monarhi, coroane, sceptru, glob sau alte bijuterii de acest tip.

Aceste obiecte prețioase sunt strânse într-o colecție neprețuită pentru britanici, numită „Bijuteriile Coroanei”, constând în câteva sute de piese, majoritatea expuse în Turnul Londrei.

Câteva sute de piese numără, însă, și colecția privată de bijuterii a reginei. Este binecunoscut faptul că Elisabeta a II-a obișnuia să împrumute sau să facă cadou asemenea piese apropiațiilor din familie, cu diverse ocazii. 

Portalul online „Bijutierul Regal” a arătat faptul că, pe 14 septembrie, în timpul priveghiului reginei Elisabeta a II-a, de la Westminster Hall, Kate Middleton, soția prințului William, a purtat o broșă cu diamante și perle, aleasă de suverană pentru a-i împodobi ținuta, într-o vizită efectuată în Coreea de Sud, în 1999.

Transmiterea bijuteriilor personale către urmași este un obicei absolut normal în oricare familie. În cazul unei case regale, această regulă este și mai bine reglementată, întrucât vorbim despre piese cu o valoare extraordinară. Prințesa Diana, mama prinților William și Harry, de exemplu, a lăsat, prin testament, toate bijuteriile pentru viitoarele soții ale celor doi fii.

Nu rata nici: Prințul William și Harry au un frate și o soră vitregă! Au fost surprinși la înmormântarea reginei

Dorința a fost stipulată în testament cu mulți ani înainte ca cei doi prinți să își cunoască soțiile. Astfel, Kate Middleton poartă o pereche de cercei și inelul de logodnă, obiecte care i-au aparținut Dianei, iar inelul de logodnă al soției lui Harry, Meghan Markle, conține două diamante din colecția soacrei.

Ingrid Seward, redactor-șef al publicației „Majesty Magazine” a explicat că protocolul Casei Regale a Marii Britanii va impune transmiterea celor mai importante bijuterii către viitoarea regină, actuala Prințesă de Wales, Kate Middleton. 

Conform acesteia, bijuteriile mai puțin importante vor ajunge și la actuala regină consoartă. Camilla, soția regelui Charles al III-lea.

Aceasta a confirmat faptul că anumite piese din garderoba reginei Elisabeta a II-a vor fi păstrate pentru a fi expuse, în viitor, în diverse expoziții sau muzee.

Citește și: Povestea impresionantă a coroanei, a sceptrului și a globului de pe sicriul reginei Elisabeta a II-a

Colecția de bijuterii a reginei însumează peste 300 de piese, fiind compusă din aproape 100 de broșe, peste 40 de coliere, 37 de brățări și tot atâția cercei, aproape 20 de inele și tot atâtea ceasuri și cinci pandantive, conform publicației Tatler.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

andreea mantea
infidelitate jpeg
vouchere pentru energie electrica jpg
zodia care va avea un weekend de cosmar jpg
loredana groza si sotul 7 webp
cub Daniel Onoriu png
cub elena merișoreanu png
cub mihai traistariu png
image
image
image
image
image
image
vouchere pentru energie electrica jpg
Buzau 1 jpg
parlamentul european profimedia  jpg
calendar ortodox 2021 9 decembrie sfintii ioanchim si ana zamislirea fecioarei maria jpeg
cub niculae bădălău png
cub lensa animat gif