Coiful de la Coțofenești, recreat cu andrelele: „Cel puțin coiful meu ține și de cald”. Cine este artista

Furtul pieselor din tezaurul dacic, brățările spiralate și celebrul coif de la Coțofenești, a inspirat-o pe artista Alexandra Rîmbu să reacționeze într-un mod inedit: a recreat coiful din lână. Artista a mărturisit că a fost nevoită să învețe tehnici noi de croșetat astfel încât creația ei să fie cât mai asemănătoare cu originalul. 

Coiful, recreat din lână galbenă

image

Un coif croșetat din lână, după modelul celui de la Coțofenești care a fost furat de la expoziția din Olanda, a devenit foarte popular pe rețelele sociale. Mai mult, acesta va fi vedeta unei expoziții la Art Safari.

„Am fost impactată emoțional de furtul coifului și, la o săptămână după, mi-a venit ideea așa, ca un pansament pentru o rană. Cel puțin coiful meu ține și cald. Dincolo de a transmite ceva oamenilor, cred că e un reminder: nu ar trebui să uităm această întâmplare”, spune Alexandra.

Artista a mărturisit că a trebuit să învețe noi tehnici de croșetat pentru a replica elementele originale, inclusiv bumbii din partea de sus.

„A trebuit să învăț să fac aceste ochiuri speciale pentru a replica bumbii din partea de sus. Am vrut să am aceeași proporție cu originalul. Am folosit fir auriu pentru a aminti de aurul dacic”, a declarat artista Alexandra Rîmbu, potrivit Stirile ProTV.

Pe lângă coiful croșetat, Alexandra a realizat și trei brățări inspirate de cele furate recent în Olanda, toate urmând să fie expuse la Art Safari.

Ea a postat o fotografie cu coiful din lână pe cap însoțită de mesajul „Croșetez orice, tezaur la tine acasă.”

Coiful croșetat, vedeta expoziției Art Safari

image

„Am postat pe internet. „Cu dedicație pentru Ministerul Culturii: coiful dacic pentru tezaur, la tine acasă. Scrie-mi. Am primit foarte multe comenzi și mesaje în care își doreau să știe cât durează o comandă și cât costă”, susține artista.

Lucrarea Alexandrei nu este de vânzare, dar va putea fi admirată la Art Safari, începând cu 7 martie, în cadrul expoziției Young Blood, care promovează tinerii artiști contemporani.

„De fiecare dată vom vedea toate lucrurile care se întâmplă în societatea contemporană: tragedii, calamități ale naturii sau schimbări de guvern — toate astea le vom vedea în arta contemporană. Tehnicile de design, tehnicile contemporane, dar și țesăturile sunt în mare trend în ziua de astăzi. Ne bucurăm foarte tare că acest eveniment inspiră artiștii să protesteze”, a declarat Ioana Ciocan, directorul Art Safari.

Succesul coifului croșetat pe rețelele sociale, unde a adunat sute de distribuiri și mesaje de apreciere, a încurajat-o pe artistă să continue acest proiect. În viitor, intenționează să creeze replici croșetate ale celorlalte cinci coifuri dacice descoperite pe teritoriul României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sticle de vin foto unsplash.com
copsa mica1 jpeg
condiment pe paine webp
test jpg
Durres Albania FOTO Shutterstock jpg
whatsapp foto pixabay jpg
fratii paval dedeman
Mucegaiul și umezeala de pe pereți pot provoca alergii, astm și infecții respiratorii Foto Permagard
image
actualitate.net
image
actualitate.net