A petrecut cu suc de portocale!
„Il Luce” nu a dormit toată noaptea de după succesul cu Dinamo Kiev, 1-0, care i-a asigurat al patrulea titlu cu Şahtior de când antrenează în Ucraina.
Fiesta la Doneţk s-a declanşat imediat după fluierul de final al meciului câştigat cu rivalii din Kiev. Lucescu a fost băgat la înghesuială de jucători, dar şi pe patronul Ahmetov, care l-au ridicat pe braţe de câteva ori.
„Am avut ceva emoţii...la inima mea, astfel de surprize nu cad bine", a glumit tehnicianul, extrem de fericit după cel de-al patrulea campionat câştigat în Ucraina.
Petrecerea s-a mutat la vestiare, acolo unde jucătorii au încercat din nou „schema" cu Lucescu, însă s-au lovit de refuzul categoric al acestuia. Au urmat „bătăi" cu şampanie şi bere, spectacol pigmentat şi cu cântece şi dansuri din buric ale jucătorilor.
Antrenorul român nu s-a atins de alcool, preferând să bea numai apă plată şi suc de portocale. Până dimineaţă, Mircea Lucescu nu a dormit deloc.
„Nici nu am putut să aţipesc. M-am simţit extraordinar când am văzut că tot ce am făcut, tot ce am investit, profesional şi sentimental, s-a terminat cu un nou titlu. Cred că eram prea obosit, prea stresat, prea fericit!, a spus „Il Luce".
Raţ: «O mare realizare!»
Fundaşul lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a evoluat doar ultimele minute ale jocului, însă şi-a trecut în palmares un nou titlu cu echipa din Ucraina.
„Este o mare realizare. După câştigarea Cupei UEFA, în mai puţin de un an, un alt trofeu, înseamnă enorm pentru mine", a spus internaţionalul român, care evoluează pentru echipa lui Ahmetov din 2003.