Argentina este în doliu: cel mai grav accident feroviar din ultimii 40 de ani! - VIDEO

23 februarie 2012 10:06   Actualitate
Ultima actualizare:

"Se pare că a fost vorba despre o defecţiune la frâne", a declarat JP Schiavi, secretarul companiei de transporturi. Zeci de persoane au fost blocate în tren timp de mai multe ore, dar majoritatea au fost salvate.

Guvernul a declarat două zile de doliu şi a anulat pregătirile pentru carnaval.

"Trenul era plin, iar impactul a fost foarte puternic. Medicii au fost copleşiţi de numărul de victime", a declarat un pasager pentru televiziunea locală după accidentul de miercuri.

"Oamenii spărgeau ferestrele pentru a se salva. După aceea, locomotiva a fost distrusă, iar mecanicul a fost prins în capcana de oţel. Am văzut mulţi răniţi, mai ales copii şi vârstnici", a spus un martor ocular pentru Reuters.

În momentul impactului, trenul avea o viteză de 20km/h. Locomotiva a fost distrusă, presând celelalte vagoane din spatele ei. Astfel, unul dintre vagoane a intrat cu 6 metri în următorul.

Mai multe