Bebeluş aruncat la tomberon, găsit în viaţă

17 decembrie 2010 17:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Fetiţa, în vârstă de numai 10 zile, a fost găsită într-o pungă, de un bărbat care se dusese să ducă resturile menajere la containerul din apropierea Centrului Militar din Târgu Jiu.

Nou-născutul a fost dus la Secţia de Maternitate a Spitalului Judeţean Târgu Jiu, iar medicii spun că bebeluşul este în afara oricărui pericol, în ciuda frigului crunt pe care l-a îndurat.

Pentru că nu se ştie deocamdată cine sunt părinţii copilului, asistentele care o îngrijesc i-au ales numele de Ştefania. În dreptul numelui mamei este trecut „găsit la ghena de gunoi", adică locul unde a fost găsită fetiţa.

„I-au pus acest nume pentru că se apropie ziua de Sfântul Ştefan. De obicei, la copiii abandonaţi punem nume de sfinţi. Luăm în considerare zilele de sărbătoare care se apropie", a declarat Luminiţa Olănescu, medic la Maternitatea de la spitalul 700. Nou-născutul cântăreşte 2,550 kg şi are o înălţime de 48 cm.

Mai multe