Codul galben de ploi şi vijelii vine peste noi!

14 mai 2010 8:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod Galben de ploi, descărcări electrice şi vijelii pentru majoritatea regiunilor.

Atenţionarea este valabilă în intervalul 15 mai, ora 14:00 - 16 mai, ora 09:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată începând din vestul şi sud-vestul ţării, apoi şi în restul teritoriului. 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti sunt vizate de atenţionare.

În perioada menţionată vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi grindină. De asemenea, hidrologii au emis, ieri, un Cod Galben, fenomele vizate fiind inundaţii locale şi posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Avertizarea este valabilă de astăzi, de la ora 15,00, până mâine după-amiază. 

Centrii barici principali permanenţi sunt în locurile lor de origine, cu Depresiunea Islandeză extinsă în suprafaţă, ce ocupă zona insulelor cu acelaşi nume sunt în câmp de presiune atmosferică ridicată.

Zona ţării noastre se află sub influenţa unui ciclon de origine mediteraneeană, poziţionat în nordul Câmpiei Panonice, iar circulaţia este sudică. Vremea caldă, cu maxime între 20 şi 28 de grade, va deveni instabilă.

Cerul va avea înnorări accentuate după-amiază şi, la noapte, începând din vestul ţării va ploua.

Precipităţile cu caracter de aversă, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului pot lua aspect de vijelie şi vor crea condiţii de grindină.

Citeşte şi:

Pompierii recomandă cetăţenilor să nu iasă din casă în week-end

Mai multe