Bucureşti: Ajutaţi "nebunii" nimănui!

29 octombrie 2009 10:44   Național
Ultima actualizare:

Un psiholog, un asistent medical şi un şofer au patrulat astăzi pe străzile Capitalei în căutarea oamenilor străzii cu probleme psihice. Echipa mobilă psihiatrică a organizaţiei Samusocial are în grijă peste 500 de persoane cu astfel de probleme.

Gheorghiţa Lăcustă, o bătrână în vârstă de 77 de ani, este prima dintre oamenii străzii pe care echipa mobilă a întâlnit-o în timpul patrulei de ieri.

Stătea la marginea străzii Reşiţa din Berceni învelită în nişte plăpumi vechi, în dosul unui perete de beton înalt de jumătate de metru. A ieşit cu timiditate în întâmpinarea echipei şi, conştientă de mizeria în care se afla, a  început să lăcrimeze. A povestit despre viaţa ei cu greutate, fără înţeles, încurcând datele şi personajele din istoria propriei vieţi.

Gheorghiţa locuieşte de cinci luni împreună cu un bătrân părăsit de familie,într-un adăpost improvizat peste stradă de fostul ei apartament.

Şi-a pierdut minţile odată cu casa

După ce a vorbit cu echipa mai bine de o oră, povestea Gheorghiţei a început să prindă contur iar puzzel-ul de informaţii disparate a fost rezolvat. Ea a avut o viaţă normală, a muncit într-o ţesătorie şi a fost femeie de serviciu în trei spitale din Capitală, adunând 23  de ani pe cartea de muncă. Soţul ei a murit în urmă cu 15 ani, iar fiul este plecat în America de mai bine de 30 de ani.

Rămasă singură, pensionara care este şi semianalfabetă, a căzut pradă mafiei imobiliare. „Stăteam aici, în blocul de vizavi, la etajul 9. Aveam un apartament cu două cameră, eram proprietară. A venit într-o zi o unguroaică şi m-a pus să semnez ceva. O ştiam mai demult că trăia cu un cunoscut şi am semnat crezând că este pentru ajutor la căldură”, a povestit bătrâna.

La scurt timp a fost internată pentru că se îmbolnăvise, iar când s-a întors din spital a găsit pe altcineva în casa ei. Poliţia şi autorităţile i-au spus că altcineva este proprietarul apartamentului. Femeia povesteşte că s-a luptat în tribunal cheltuind toţi banii pe care-i mai avea. Nu mai ştie exact câte procese au fost, nici ce avocat a avut. Şi-a pierdut minţile odată cu pierderea casei.

Mai multe