Mamele sunt fericite: «Acum avem bani de lapte»

25 septembrie 2012 16:09   Național
Ultima actualizare:

Veste bună pentru mămici! Indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi majorată de la 75%, cât este în prezent, la 85% din venituri. Mărirea intră în vigoare de la 1 octombrie. De noua prevedere beneficiază şi femeile care au născut şi primesc deja ajutorul de la stat.

Să creşti un copil îţi trebuie bani nu glumă. Tocmai de asta aleşii s-au gândit că ar fi bine să le mărească mămicilor indemnizaţia.

Deputaţii au adoptat, ieri, proiectul de lege care le oferă acestora 85% din venitul obţinut în ultimele 12 luni.

Dacă va fi promulgată, legea va fi pusă în aplicare începând cu 1 octombrie.

"Este o veste extrem de bună. Vom avea şi noi bani de lapte, pamperşi şi alte cele. Cu 75%, cât primim acum, nu puteam face mare lucru", ne-a spus Mariana Mocăneaţă, care are o fetiţă de două luni şi un salariu de 3.200 de lei.

Bucuria este şi mai mare în rândul mămicilor. Şi asta pentru că statul le oferă şi celor care sunt în plată mai mulţi bani.

"Indemnizaţia de 85% o vor primi atât femeile care urmează să nască, cât şi cele care beneficiază deja de ea.

Recalcularea se va face automat, iar ele nu trebuie să mai depună nici un act", a precizat pentru Click! Iolanda Stăniloiu (foto stânga), purtător de cuvânt la Minsterul Muncii.

Din păcate, nici în forma nouă ajutorul nu se acordă la fel timp de doi ani.

Astfel, pentru părinţii care optează pentru varianta unui singur an de concediu, indemnizaţia lunară se stabileşte la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei.

Rodica Comodeanu, 23 de ani: "Nasc peste două luni şi mă bucur că voi lua mai mulţi bani.”

Dacă însă optează să stea acasă cu copilul doi ani, indemnizaţia va fi tot de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, dar nu poate fi mai mare de 1.200 de lei. În prezent, 153.090 de părinţi primesc indemnizaţie.

«Voi sta acasă doi ani»

Monica Ghebac, 26 de ani, abia a născut. Are o fetiţă, Beatrice, de o lună şi o săptămână şi vrea să stea cu ea acasă doi ani.

"Nu am depus încă actele pentru indemnizaţie, dar m-am hotărât să nu merg la serviciu după un an.

Aşa că în cazul meu nu s-a schimbat nimic. Ar fi trebuit ca statul să ne ofere 85% timp de doi ani sau măcar un an, din tot venitul, nu plafonat", ne-a spus femeia.

Mai multe