O femeie din Iași diagnosticată cu Covid-19 a născut patru bebeluși perfect sănătoşi

10 martie 2021 12:55   Național
Ultima actualizare:

Premieră medicală naţională la Iaşi. O femeie în vârstă de 37 de ani, infectată cu noul coronavirus, a născut patru bebeluși perfect sănătoşi. Intervenţia a avut loc marţi, 9 martie, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi, și a fost complicată de faptul că mama suferea de trombocitopenie și avea un defect atrial operat.

Femeia era însărcinată în 34 de săptămâni şi prezenta, pe lângă infecţia cu noul coronavirus, trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Aşa că intervenţia a fost una delicată, spun medicii.

„Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecţie cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente”, se arată într-un comunicat de presă citat de Adevărul.   

Cei patru bebeluși au venit pe lume prin cezariană

Cei patru copii, toţi de sex masculin, au venit pe lume prin intermediul unei operaţii cezariene. Din fericire, totul a decurs bine şi atât mama, cât şi cei patru micuţi se simt bine.

„Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1.400 şi 1.800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări şi multă sănătate întregii familii”, au transmis reprezentanţii maternităţii ieşene. 

Mai multe