Principalul suspect în cazul incendierilor din Galați, reținut

25 octombrie 2016 21:56   Național
Ultima actualizare:

În noaptea de 21 spre 22 octombrie, doi oameni ai străzii au fost incendiați. Tentativă de omor calificat este acuzația pentru care suspectul principal al incendierilor din Galați a fost reținut. Deocamdată pentru 24 de ore.

"Este un singur suspect. Dacă victima va muri, se schimbă şi încadrarea", a spus Oana Hîncu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru Mediafax. Suspectuil se numește Alexandru Ștefan și are 49 de ani. Și-a recunoscut fapta, a spus că se plimba pe stradă și i-a văzut pe oamenii fără adăpost înghesuiți sub niște cartoane, a luat câteva hârtii și le-a dat foc, iar apoi le-a aruncat înspre ei. 

Susţine că a avut un conflict verbal, cu câteva zile înainte, cu una dintre persoanele vătămate, aceasta l-ar fi acuzat că i-ar fi sustras nişte haine pe care le ţinea în adăpostul improvizat. Ştia cine este sub cartoane, şi-a adus aminte şi a vrut să îl avertizeze să nu se mai ia de el cu altă ocazie”, a spus Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Mai multe